21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Univers simulat

Oamenii de ştiinţă de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian au creat cea mai realistă simulare computerizată a universului de până acum, urmărind activitatea cerească de la momentul Big Bang-ului şi până în prezent, relatează The Mail. Este vorba de un „concentrat“, de 78 de secunde, realizat cu software-ul Arepo, material video care prezintă în imagini clare, de înaltă rezoluţie, o perioadă de timp de aproximativ 14 miliarde de ani. Echipa de la Centrul pentru Astrofizică a colaborat pentru acest proiect cu cercetători de la Institutul de Studii Teoretice Heidelberg, colaborarea dovedindu-se fructuoasă nu doar pentru ambele părţi, ci şi pentru comunitatea ştiinţifică mondială.

Alt fel de simulator

Software-ul folosit a reuşit să creeze reprezentări detaliate ale diverselor galaxii din universul apropiat, folosind o tehnică specială, numită „moving mesh“, şi, spre deosebire de programele anterioare de simulare, a reprodus şi formaţiunile gazoase apărute imediat după Big Bang. Această realizare s-a datorat utilizării unei „grile“ virtuale, flexibile, care are capacitatea de a se mişca în aşa fel încât să se plieze perfect pe mişcarea elementelor componente ale universului – respectiv gaze, corpuri cereşti, materie neagră şi energie neagră. Creatorii aplicaţiei Arepo au explicat că această grilă este un model virtual al reţelei cosmice, capabil să se îndoaie şi să se flexeze pentru a susţine materia şi aştrii, o îmbunătăţire considerabilă faţă de vechile simulatoare, care foloseau o grilă cubică fixă, mai strictă. „Am profitat la maximum de avantajele codurilor anterioare şi am eliminat dezavantajele acestora“, a explicat Volker Springler, creatorul software-ului Arepo.
Pentru rularea aplicaţiei, Springler, un expert în formarea galaxiilor care a contribuit şi la realizarea Simulării Millenium ce a urmărit evoluţia a zece miliarde de particule, a folosit informaţiile furnizate de supercomputerul Odyssey al Universităţii Harvard. Cele 1.024 de procesoare ale computerului au ajutat echipa de cercetare să comprime 14 miliarde de ani de istorie cosmică în timpul unei activităţi de doar câteva luni. Cercetătorii susţin că rezultatele simulării sunt imagini ale galaxiilor în spirală Calea Lactee şi Andromeda, care chiar arată ca nişte spirale, şi nu doar „bule neclare“, cum sunt aceste galaxii reprezentate în simulările anterioare.

Munca va continua

Astrofizicienii ştiu însă că munca lor nu s-a terminat aici. Cercetătoarea Debora Sijacki compară plusul de calitate adus de simularea de înaltă rezoluţie faţă de modelele anterioare cu progresul înregistrat odată cu prezentarea imaginilor furnizate de Telescopul Magellan, cu o calitate mult mai mare faţă de toate telescoapele de până atunci. Cu toate acestea, deşi aria acoperită de aplicaţie este cel puţin impresionantă, echipa de oameni de ştiinţă şi-a propus drept obiectiv generarea unor simulări ale unor zone mult mai vaste ale universului. Dacă vor reuşi, ei se vor putea lăuda cu crearea nu doar a celei mai realiste, ci şi a celei mai vaste simulări a universului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS