16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateConnect-R lansează albumul cu numărul doi

Connect-R lansează albumul cu numărul doi

Închideţi alarmele, aruncaţi telefoanele pe geam şi ascundeţi ceasurile – anul acesta nu dormim! Connect-R, artistul emblematic al ultimilor ani ai industriei muzicale, se pregăteşte să lanseze cel de-al doilea album din cariera sa. Pentru că nu îi place să se dezică, Ştefan a avut şi în acest weekend o serie de concerte, călătorind din oraş în oraș şi din club în club, hiturile sale fiind ascultate de zeci de mii de români în aceeaşi seară. Piesa de rezistenţă a verii care ne îndeamnă la o petrecere fără… somn, „Vara nu dorm“, se clasează pentru cea de a 7-a săptămână consecutiv pe prima poziţie a audienţelor în România. Replica ce pregăteşte toamna nu a întârziat să apară, Connect-R lansând de curând piesa „Summer Is Gone“. Şi pentru că artistul doreşte să împărtăşească producţiile sale cu noi toţi, albumul „From Nothing To Something“ va fi lansat pe 2 august. Acesta este cel de-al doilea din cariera artistului şi cuprinde hituri ca „Burning Love“, „Still“, „Take It Slow“ sau „Ring The Alarm“. „Sunt foarte fericit că, în sfârşit, vă pot dărui rodul muncii mele de ani întregi. Îmi doresc să vă bucuraţi de el şi să fie pretext de petrecere oriunde vă aflaţi“, a declarat Connect-R zâmbind.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS