Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, azi, cu largă majoritate de voturi rapoartele Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), informează NewsIn.
Parlamentarii din comisiile reunite pentru Cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat raport favorabil pentru rapoartele privind activitatea SRR. Aprobarea raportului SRR pe 2011 a fost votat cu unanimitate de voturi din partea parlamentarilor.
Rapoartele Societăţii Române de Radiodifuziune pe 2009 şi 2010 au fost votate şi ele, tot astăzi, de către senatorii şi deputaţii din comisiile reunite pentru Cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, tot cu unanimitate de voturi.
La votul dat de către comisiile reunite pentru Cultură asupra rapoartelor SRR nu au participat parlamentarii PDL. Ei părăsiseră înainte şedinţa, ca protest că reprezentanţii pe care i-au propus în CA al TVR nu au fost audiaţi.
Raportul de activitate pe 2011 al SRR prezintă venituri în cuantum de 405.314.961 de lei faţă de 400.555.177 de lei în 2010. Cheltuielile SRR pe 2011 s-au ridicat la aproximativ 400 milioane de lei. În 2011, Radioul Public a înregistrat un profit brut de 4.837.572 d lei în creştere faţă de 2010. În 2010, profitul brut a fost de peste 1.500.000 de lei, iar profitul net a fost de 334.454 de lei.
Societatea Română de Radiodifuziune a avut şi în 2009 un profit de aproximativ 450.000 de lei, după ce, în 2008, SRR a avut un profit de 258.065 de lei, iar în 2007, un excedent de 87.961 lei.

