Omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat, astăzi, la câte trei ani de închisoare cu suspendare, în două dosare penale aflate pe rolul Tribunalului Prahova, în care este acuzat de dare de mită, informează Mediafax.
În dosarul Serea-Martiş-Penescu-Făcăleaţă care vizează corupţia din fotbal magistraţii Tribunalului Prahova l-au condamnat pe Cornel Penescu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, în acest dosar omul de afaceri având un termen de încercare de cinci ani. În acelaşi dosar, fostul director al firmei Pic Liviu Făcăleaţă a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită, în timp ce foştii arbitrii Ionică Serea a primit trei ani cu suspendare pentru luare de mită, iar Marius Martiş, trei ani cu suspendare pentru complicitate la luare de mită.
Cei patru condamnaţi pot face apel la sedinţă în termen de zece zile de la pronunţare.

