14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateEXCLUSIV - Severinenii au făcut cale întoarsă de la Herculane

EXCLUSIV – Severinenii au făcut cale întoarsă de la Herculane

Formaţia de fotbal CS Turnu Severin a plecat duminică la prânz spre Băile Herculane, unde îşi propusese să asude toată săptămâna, acesta fiind primul stagiu de pregătire în vederea campionatului viitor al Ligii I. Planurile oltenilor au fost date peste cap de condiţiile găsite acolo, mai bine zis de lipsa acestora, motiv pentru care staff-ul tehnic a decis ca astăzi să se revină la Severin. “Nu te puteai pregăti acolo, terenul era tare ca bitumul. Toţi jucătorii s-au ales cu băşici după numai trei antrenamente şi riscau accidentări mai grave. Nu exista nici o bază de refacere, nu bazin cu apă, nimic, nimic, deci nu avea rost să mai stăm acolo. Suntem pe drum spre Severin şi ne vom pregăti acolo, pentru că avem toate cele necesare. Vom efectua câte trei antrenamente zilnic şi le vom programa în aşa fel încât să fentăm căldura mare. Nu puteam rămâne la Herculane, mai ales că de săptămâna viitoare vor începe meciurile amicale şi trebuie să reglăm jocul. Momentan nu a mai apărut nici o noutate în lot şi nici nu ştiu să mai vină cineva săptămâna aceasta, pentru că la noi e mai greu cu banii”, a spuns Marian Bondrea, pentru GdS. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS