15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCopiii au vizitat jandarmii

Copiii au vizitat jandarmii

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt şi-a deschis porţile şi a primit vineri „inspecţia“ a aproximativ 150 de copii de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“, Şcoala Generală nr. 2, Grădiniţa cu Program Prelungit „Ion Creangă“ din Slatina.
Micilor vizitatori le-au fost prezentate spaţiile în care-şi desfăşoară activitatea jandarmii olteni, le-au fost distribuite materiale informative (reviste, pliante), jandarmii fiind nevoiţi să răspundă la toate întrebările generate de curiozitatea specifică vârstei.
Pentru a-i familiariza pe copii cu misiunile, dotarea şi rolul Jandarmeriei în societate, au fost amenajate o serie de standuri/puncte de contact şi informare unde s-au prezentat: armamentul, mijloacele de intervenţie antiteroristă, materialele folosite în misiunile de asigurare şi restabilire a ordinii publice, trusa criminalistică, tehnica auto şi câinii de serviciu pe care unitatea îi are în dotare.        
O activitate similară s-a desfăşurat şi la Subunitatea de Jandarmi Scorniceşti, jandarmii fiind vizitaţi de aproximativ 70 de copii de la Şcoala Generală „Nicolae Coculescu“ din localitate. La finalul activităţilor, cei mici au fost serviţi cu dulciuri şi răcoritoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS