20.7 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrefectura Dolj - ce prăjitură bună!

Prefectura Dolj – ce prăjitură bună!

Prefectura Dolj „miroase“ de două săptămâni a tort şi prăjituri cu ciocolată. Nu pentru că ar fi avut loc vreo sindrofie unde s-au servit dulciuri, ci pentru că instituţia este condusă de un prefect, Elena Costea, de extracţie liberală, extrem de bogată, patroana unei firme care distribuie ingrediente patiseriilor din toată ţara. Ca ajutor, şi nu unul de cofetar, Costea și-a adus în cabinetul prefectural pe prietena şi partenera sa de afaceri, Adriana Ungureanu, la rândul ei patroana cofetăriei Vivien din Craiova.

Prefectura Dolj are de două săptămâni, în premieră, un prefect femeie. Puţini ştiu, însă, că Elena Costea deţine, împreună cu soţul ei, o firmă cu o cifră de afaceri de aproape zece milioane de dolari anual. Iată, aşadar, că, după zeci de ani de dominaţie masculină, în prefectură s-a copt blatul, şi nu vorbim neapărat de cel politic, ci de cel în care două femei care activează în domeniul dulciurilor conduc o instituţie de asemenea importanţă. Bineînţeles, negocierile dintre PSD şi PNL purtate la nivel central nu le-au căzut prea bine pesediştilor din Dolj, care s-au văzut nevoiţi să înghită pe stomacul gol numirea Elenei Costea, de mai că era să li se facă greaţă de la atâtea zaharuri.
Revenind la Elena Costea, ea este de loc din judeţul Teleorman, comuna Pereţu, acolo unde s-a şi născut. Timp de 17 ani, Costea a lucrat ca profesoară, cea mai mare parte în Craiova. Din 2001, s-a angajat ca director de vânzări la firma unde era coacţionară cu soţul ei, apoi a renunţat, pentru ca, în perioada 2007-2008, pe timpul guvernului Tăriceanu, să lucreze ca inspector-şef adjunct la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj. Următorii doi ani, Costea a rămas comisar superior în cadrul aceleiaşi instituţii, de unde a plecat să lucreze ca funcţionar administrativ în cadrul Sindicatului Forţa Legii. În tot acest timp, firma sa producea milioane de dolari din afacerile cu dulciuri. Potrivit Oficiului Registrului Comerţului, Elena şi Doru Marian, soţul ei, sunt acţionari la SC Steldico Servcom SRL, cu 40, respectiv 60% din capitalul social al firmei care are sediul central la Craiova, dar sediul social la Pereţu. În site-ul de prezentare a firmei se menţionează că este „compania cu capital 100% românesc înfiinţată în anul 1994 care are ca principal obiect de activitate comerţul în regim de distribuţie activă a ingredientelor şi materiilor prime pentru cofetării, patiserii şi producători industriali de îngheţată(…) Steldico activează în toată România prin vânzări directe în regiunea de sud: Bucureşti, Alexandria, Craiova, Turnu Severin, Piteşti, Sibiu, Petroşani şi indirect prin colaboratorii săi“, se arată pe site-ul firmei. Faptul că era acţionar şi în acelaşi timp angajat la stat i-a priit Elenei Costea. Bilanţul contabil pe ultimii trei ani cuantificabili indică o creştere a cifrei de afaceri. În 2008, Steldico a făcut afaceri de 24,6 milioane de lei, în 2009 – 27,8 milioane, iar în 2010 – 30,5 milioane de lei.

Patroana-consilier

Consiliera sa din cabinetul prefectural, Adriana Ungureanu, este cunoscută ca patroana cofetăriei Vivien. Ea deţine 70% din acţiuni, restul aparţinând asociatei sale, Dobriţoiu Maria-Iuliana, medic neurolog la Spitalul „Filantropia“ din Craiova. Parcursul firmei este unul oscilant în ultimii trei ani. În  2008, Vivien avea o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei, în 2009 a crescut la 1,6 milioane pentru ca în 2010 să scadă la 1,4 milioane de lei. Cu toate acestea, numărul de angajaţi a crescut constant, ajungând la 44 în 2010.
Am întrebat-o pe Elena Costea dacă a cotizat pentru campania electorală a PNL şi dacă acest lucru i-a adus scaunul de prefect. A spus un nu categoric. Atunci, ce o recomandă pentru acest post? „Cred că experienţa mea mă ajută să iau deciziile bune. Tot ce am realizat a fost prin muncă şi iar muncă. Vorbe pot să spună mulţi. Am fost nouă ani membru al PNL. Pe Adriana Ungureanu am cunoscut-o în 1999 într-un cerc de prieteni. Ea m-a adus în PNL“, a explicat Costea. Întrebată ce o recomandă pe consiliera sa pentru acest post, Costea a spus că a luat lângă ea oameni pe care îi cunoaşte, dispuşi să facă ceea ce fac. Cât despre trecerea de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor la sindicat, prefectul a declarat că activitatea sindicală era o activitate nouă pentru ea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS