În cadrul activităților organizate de Biblioteca Județeană "Alexandru și Aristia Aman", cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în perioada 31 mai – 2 iunie 2012, Secția pentru Copii și Tineret pregătește următoarele acțiuni: Salonul expozițional găzduiește o expoziție de carte, sub genericul: "Biblioteca…prietena copiilor"; aflat la cea de-a 38 a ediție, concursul de recitări "Pe aripile poeziei", se va desfășura sâmbătă, 2 iunie, ora 9.00. Participă câte doi elevi din clasele I- VIII, selecționați de fiecare școală doritoare să participe.
Scopul concursului este acela de a evidenția talentul interpretativ al copiilor și prezența lor scenică.
În Secţia Audio-video a bibliotecii va avea loc pe 1 iunie, o serie de activităţi interactive menite să atragă copiii spre lectură, informare şi educaţie. Biblioteca publică promovează toate artele, gândirea şi exprimarea liberă, încurajează implicarea fiecăruia, în viaţa comunităţii.
Programul începe la ora 10.00 cu o lansare de carte – "Aventurile Anielei", autor şi ilustrator Cristina Oprea.
La ora 10.30, vor începe atelierele de origami, ikebana şi păpuşerit din deşeuri textile, realizate împreună cu Librăria Net şi Florăria IRIS.
La ora 10.30, va lua startul concursul de desene pe asfalt. Locul de desfăşurare, trotuarul din faţa clădirii secţiilor de împrumut acasă.
Participă elevi din clasele a III-a şi a IV-a de la Şcoala Generală Nr. 21 – "Gheorghe Ţiţeica", însoţiţi de prof. Eugenia Petcu şi institutoarea Daniela Dihoru.
Tot vineri, 1 iunie 2012, ora 1600, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Secţia Audio-video, invită publicul la ultima întâlnire dinainte de vacanţa de vară, a Colocviilor Cinematografice Lunare, realizator lector univ. Cătălin Ghiţă.
Filmul care va fi prezentat, difuzat şi comentat poartă semnătura lui Andrei Tarkovski ( de la a cărui naştere s-au împlinit în aprilie, 80 de ani). Filmul este o producţie din anul 1979 şi se numeşte Stalker.

