15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Grigoraş: În principiu cred că voi rămâne la Pandurii Târgu Jiu, nu pot să mă autopropun la Rapid

Fotbal – Grigoraş: În principiu cred că voi rămâne la Pandurii Târgu Jiu, nu pot să mă autopropun la Rapid

Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, astăzi, că „în pricipiu” va accepta propunerea de prelungire a contractului făcută de actualul său club, precizând în acelaşi timp că, deşi i-ar plăcea o nouă provocare, nu poate să se autopropună la Rapid. „Cu Rapid n-am mai avut nicio discuţie, acum e şi supărare mare după înfrângere (n.r. – din finala Cupei României), e normal. Am recunoscut că mi-ar plăcea o nouă provocare, dar nu poţi să te autopropui aşa. Trebuie să analizezi şi ce poţi face la acel club ţinând cont că se prevăd foarte multe schimbări acolo. De aceea cred că în principiu voi rămâne în continuare la Pandurii”, a afirmat Grigoraş, conform Mediafax.
Tehnicianul a discutat zilele trecute cu preşedintele executiv al grupării Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu, acesta făcându-i o ofertă de prelungire a actualului contract cu încă un sezon. „Eu am vorbit cu domnul Pârvulescu, dânsul este însărcinat să discute astfel de lucruri. Mi-a făcut o propunere de prelungire a contractului cu încă un an. Eu din actualul contract mai am un an, aşadar propunerea este să rămân până în 2014. În principiu cred că voi accepta această ofertă. Încă n-am semnat actele, dar am încredere în cuvântul domnului Pârvulescu şi al domnului Condescu”, a precizat antrenorul formaţiei gorjene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS