Prefectura Dolj, în parteneriat cu Garnizoana Craiova, va organiza mâine un ceremonial militar – religios dedicat Zilei Eroilor. Manifestările vor fi organizate la Cimitirul Sineasca din Craiova cu începere de la ora 11.30.
Sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, parlamentari de Dolj, cadre militare în activitate, în rezerva şi în retragere, veterani de razboi, dar şi cetatenii Municipiului Craiova.
Manifestările vor cuprinde, între altele, intonarea Imnului de Stat, o slujbă religioasă, depuneri de coroane de flori. Vor susţine alocuţiuni Prefectul Judeţului Dolj, Preşedintele Consiliului Judetean Dolj, Primarul Municipiului Craiova, dar şi reprezentantul militarilor din Garnizoana Craiova.
Astfel de ceremoniale vor fi organizate şi la cimitirele Ungureni, Catolic, Evreiesc, la monumentul militarilor ruşi şi la placa de comemorare a militarilor polonezi.

