14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu respinge diminuarea fondurilor pentru țările care nu reușesc să le cheltuie la timp

Băsescu respinge diminuarea fondurilor pentru țările care nu reușesc să le cheltuie la timp

Președintele Traian Băsescu a declarat astăzi, înainte de plecarea la Consiliul informal al Uniunii Europene, că fondurile structurale nu trebuie diminuate în cazul țărilor care nu le folosesc la timp și a pledat pentru creșterea sumelor alocate țărilor nou intrate, în viitorul exercițiu bugetar (2014-2020), informează NewsIn.

Traian Băsescu a explicat că la acest summit nu vor fi concluzii, ”subiectele discutate nu vor face obiect de dezbatere publică”, întrucât ”fiecare stat își va prezenta punctele de vedere, în așa fel încât la Consiliul din 28 (iunie) Comisia să propună un proiect care să fie cât mai puțin conflictual”.
„România are câteva linii prefigurate, pe care le voi exprima acum în așa fel încât ele să fie reflectate în documentul din 28 iunie. România susține fără rezerve actualul Tratat fiscal și considerăm că nu este posibilă creștere economică fără consolidare fiscală. Sigur, se pot imagina variante de creștere economică nesustenabilă și fără a avea o consolidare fiscală corespunzătoare. Dar noi suntem pe drumul găsirii unui teren solid în zona de consolidare fiscală și credem acesta este mediul pe care se poate construi creșterea economică”, a mai spus președintele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS