14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreţurile alimentelor ar putea creşte cu circa 5 - 7 procente, în luna martie

Preţurile alimentelor ar putea creşte cu circa 5 – 7 procente, în luna martie

Preţurile produselor alimentare ar putea înregistra, la începutul lunii martie, o creştere la raft de circa 5 – 7 procente, din cauza majorării preţurilor la combustibili, energie şi gaze naturale, pe parcursul anului 2011, a declarat astăzi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta), Dragoş Frumosu. "Am declarat că preţurile se vor reaşeza în ultima perioadă a lunii februarie sau la începutul lunii martie, fiindcă anul trecut au crescut preţurile la combustibili, energie şi gaze naturale de câteva ori, iar acestea sunt lucruri care intră în preţul de cost al unui produs alimentar, indiferent care este el. Atât timp cât cei mai mulţi procesatori nu au crescut preţul anul trecut, pentru că le-au scăzut vânzările din cauza puterii mici de cumpărare, nu mai pot merge un an cu aceleaşi preţuri pentru că vor fi obligaţi să închidă. Dacă nu se întâmpă nimic spectaculos, în general să avem influenţe negative cauzate de creşterea semnificativă a preţurilor la materia primă sau să se deprecieze cursul leu/euro, consider că nu va fi o creştere la raft mai mare de 5-7%", a precizat Dragoş Frumosu. 
El a arătat că în acest an s-au produs sensibile majorări ale preţurilor la anumite produse alimentare, cum ar fi o creştere de 3-4 procente la lapte, dar care reprezintă influenţe normale pentru perioada de iarnă din cauza producţiei mai mici. În ceea ce priveşte situaţia culturilor agricole, preşedintele Sindalimenta a precizat că din datele pe care le deţine până în acest moment au fost compromise două culturi, respectiv grâul şi rapiţa. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS