13.7 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUngaria: Peste 6.700 de angajaţi la stat vor fi concediaţi

Ungaria: Peste 6.700 de angajaţi la stat vor fi concediaţi

Mai mult de 6.700 de angajaţi din sectorul public ungar vor fi concediaţi în zilele următoare, potrivit unei decizii guvernamentale publicate în gazeta oficială Magyar Kozlony, informează MTI, citată de NewsIn. Cele mai multe concedieri, peste 2.300, vor fi operate în aparatul guvernamental. 
Decizia a fost luată în scopul reducerii deficitului bugetar şi al eficientizării funcţionării aparatului de stat, precizează executivul de la Budapesta. 
Măsurile de concediere vor intra în vigoare cel târziu la 18 ianuarie. 
Ministerul Administraţiei Publice şi Justiţiei şi instituţiile aflate în subordinea sa vor concedia 2.826 de persoane. Ministerul Resurselor Naţionale va renunţa la 903 angajaţi, cel al Dezvoltării Rurale şi agenţiile sale îşi vor reduce personalul cu 742 de salariaţi, iar Fiscul va concedia 577 de oameni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS