Profesor, inginer, ministru, senator. Pasiunea pentru aviaţie nu l-a părăsit în cei 22 de ani de politică. Recunoaşte că nu prea ştie să tacă, deşi uneori ar fi în folosul său. Acesta este Radu Berceanu.
GdS: Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Radu Berceanu? Cum v-aţi descrie în câteva fraze?
Radu Berceanu: E complicat să mă prezint în câteva fraze. De foarte multe ori am constatat că imaginea pe care şi-o făcuseră diverşi despre mine fără să mă cunoască, de la televizor sau din ce auziseră, era cu totul diferită de impresia pe care şi-o făceau când mă cunoşteau direct, personal. Probabil pentru că e şi o chestiune de fizionomie, dar mai ales de atitudine. Eu de multe ori am avut atitudini mai dure, mai tăioase şi sigur că impresia pe care am lăsat-o a fost ca atare.
Ce să spun… Sunt foarte aproape de versurile cântecului oltenesc: „Cin’ se ia cu mine bine / Îi dau haina de pe mine, / Cin’ se ia cu mine rău, / Mă fac şarpe de dudău, / Dă-l galbin, de muşcă rău“. În general, încerc să nu prea ajung la faza cu „Cin’ se ia cu mine rău“, dar se mai întâmplă… Sunt o persoană care nu are calitatea – sau defectul – de a se interioriza. Eu când am o anumită chestie, se vede. Şi acţionez ca atare. Atitudinea asta mi-a dat multe bătăi de cap pe parcursul vieţii, chiar şi înainte de ’89.
Iar după ’89, de multe ori poate că aş fi putut să ajung în alte poziţii, dar n-am fost considerat niciodată un gen prea comod. În loc de „hai, domnule să-l punem pe Berceanu, că e un băiat valabil, nu ne creează probleme“, întotdeauna s-a zis: „Dom’ne, îl punem, da’ ăsta începe să facă, să dreagă, o ia razna“. Iar de o perioadă încoace nu mai am şi nici nu mai vreau să am ceva de spus şi să nu spun – şi în partid, şi în afara lui, şi pe la Cotroceni, şi pe la Palatul Victoria. Eu ce am de spus, spun, chiar dacă ştiu că acea chestiune pică prost sau va crea probleme ori ceilalţi sunt de cu totul altă părere. Cam aşa mă văd eu.
GdS: Aţi predat Aeronautica la Liceul Industrial nr. 1 până în 1990. Vă e dor de catedră?
Radu Berceanu: Uneori da. Din păcate, nu ştiu dacă aş mai fi în stare să fiu profesor în situaţia pe care am văzut-o eu acum prin licee, cu elevii care stau crăcănaţi şi fumează, eventual dau şi fumul în nasul profesorului. Eu aşa ceva nu cred că aş fi în stare să suport, pentru că mi se pare că şcoala-i şcoală, biserica e biserică, iar baru-i bar. Nu am neapărat o problemă cu cei care mai fumează prin clasa a X-a, a XI-a, şi eu am fumat, că fumau şi ăilalţi şi era aşa un fel de teribilism. Dar în nici un caz nu ne-am gândit vreodată să avem obrăznicia asta de acum. Adică te duci la şcoală să înveţi ceva, dar să te şi formezi cu o anumită disciplină, cu un anumit respect. Dacă nu reţii nu ştiu ce de la biologie, atunci când chiar îţi trebuie, intri pe Google şi te lămureşti. Dar dacă n-ai fost crescut să te integrezi în societate după nişte reguli, atunci asta nu se mai poate găsi pe Google.
GdS: Mai faceţi aeromodele?
Radu Berceanu: Sigur! Ba fac chiar şi avioane! Am făcut unul dintr-un kit – am cumpărat de la o firmă care produce astfel de kituri o mare parte din piesele componente şi l-am asamblat. Zbor cu el foarte des, am zburat acum vreo zece zile ultima dată… Dar de o bună bucată de vreme tot calculez şi desenez la un avion care e nu doar totalmente de concepţie proprie, dar e şi mai altfel din multe puncte de vedere. Sunt idei pe care le-am mai avut eu odată şi acum le pun în practică. Am început să construiesc acest avion de un an şi ceva şi sper ca
într-un an să-l şi termin şi să zbor cu el. Dar depinde şi de timp. Adică atunci când alţii se duc la vânătoare şi omoară animale nevinovate, eu lucrez la avionul acesta.
GdS: Acum lumea o să înţeleagă că Radu Berceanu are deja un avion şi-şi mai face încă unul…
Radu Berceanu: Ştiu că mulţi o să zică: „Dom’ne, are avion!“ – probabil că-şi închipuie că am vreun Boeing, ceva, dar de fapt e un avion care încape într-o cameră!
GdS: Sunteţi un om bogat?
Radu Berceanu: Şi cu bogăţia e tot o chestie de interpretare. Sunt foarte mulţi care au rămas psihologic într-o altă eră şi spun „Dom’ne, acesta e bogat!“. E ca şi cum ai spune „E un nenorocit!“.
În 1990, eu am făcut o firmuliţă care produce tot felul de lucruri la care mă pricepeam. A mers bine, la ora actuală una dintre fabrici face 99% export, aşa că aproape totdeauna după ’89 am avut ceva bani. Pe de altă parte, eu nu sunt foarte ahtiat după lucruri deosebite. Am o maşină veche de șapte ani – aş putea mâine dimineaţă să-mi cumpăr alta ultimul răcnet şi să mă dau cu ea ca să mă vadă lumea, cum fac alţii. Mie, însă, nu-mi trebuie. Dacă merge bine şi mă simt eu comod în ea, s-ar putea s-o mai ţin încă cinci-șase ani, până când începe să-mi facă probleme. Sau port un ceas de 600 de euro care cred că are 13-14 ani şi am prieteni care le au cu ceasurile şi fac mişto de mine. Dar mie mi se pare că ceasul e ceva la care să te uiţi cât e ceasul, nu neapărat o bijuterie pe care să o
arăţi suflecându-ţi mâneca. Pe undeva, am rămas totuşi un zgârcit. Având pe de-o parte bani suficient de mulţi, iar pe de altă parte dorinţe suficient de mici, n-am niciodată vreo problemă din punctul acesta de vedere. Dacă chestia asta înseamnă bogăţie, atunci probabil că sunt bogat.
„N-am avut nici un fel de «meci» cu Traian Băsescu“
GdS: Pedeliştii vă consideră ca făcând parte din „garda veche“ a politicienilor. Care mai e poziţia dumneavoastră în partid?
Radu Berceanu: În partid sunt acelaşi dintotdeauna, adică o persoană care îi deranjează pe unii, dar şi care are admiraţia altora, unul care nu face întotdeauna lucrurile care i-ar fi lui favorabile – ca de exemplu să tacă. Cred că trebuie în permanenţă o schimbare de gărzi, dar ea se face natural. Prin ceea ce fac aici, la PDL Dolj, am arătat întotdeauna că doresc să vină foarte mulţi tineri la conducere şi cât de curând va veni vremea ca să preia complet conducerea, iar eu şi alţi câţiva ca mine să ne dăm la o parte. Din punctul acesta de vedere, n-am nici un fel de problemă.
La nivel naţional, de mai multă vreme nu mai fac parte din structurile centrale, pentru că la un congres, mai de mult, s-au vorbit unii să nu mă mai voteze. Eu le-am spus că dacă îi deranjez, nici un fel de problemă, nu mai candidez. Faceţi voi, dacă sunteţi deştepţi! Asta nu înseamnă că nu sunt în continuare invitat pe la televiziuni mult mai mult decât pot eu să mă duc sau când spun ceva nu mă ia nimeni în seamă pentru că nu sunt vicepreşedinte al partidului la nivel naţional. Ba din contră, sunt foarte mulţi vicepreşedinţi la nivel naţional ai partidului pe care nu-i cunoaşte nimeni! Partidul e mare, drept urmare şi conducerea e numeroasă, dar nu neapărat dacă eşti în conducere, automat eşti şi supervaloros, nici automat dacă nu eşti în conducere, nu eşti valoros. Aşa că nu e vreo problemă deosebită pentru mine. Iar când chiar am de spus ceva, spun. Şi garantat se aude!
GdS: Mai candidaţi?
Radu Berceanu: Asta-i o întrebare la care, momentan, n-am nici eu un răspuns. Cred că 23 de ani de politică – atât cât o să împlinesc când se termină mandatul acesta – sunt suficienţi. Eu nu fac parte dintre cei care vor să moară în politică. Am colegi de 80 şi ceva de ani care de-abia îşi mai târăsc izmenele prin Senat şi vor să mai candideze. Cred că unii o să candideze în acelaşi timp şi la Senat şi la Sfântul Petru! E o activitate pe care o faci o anumită perioadă, dar mai sunt şi alte lucruri de făcut pe lumea asta şi eu chiar am câteva proiecte pe care aş vrea să le pun în practică. Nu cred că trebuie să stai în politică până te îmbrâncesc alţii să te dai la o parte.
Pe de altă parte, în Senat, de exemplu, media de vârstă este mult peste vârsta mea. Deci sunt un soi de tinerel pe acolo… Dar eu am alte scări de valori şi de asta mă gândesc dacă să mai candidez sau nu – n-am luat încă o decizie în acest sens.
GdS: Care mai e relaţia dumneavoastră cu Traian Băsescu? Dar cu Emil Boc?
Radu Berceanu: Aceeaşi. Nu s-a schimbat în
vreun fel, deşi a părut aşa. De multe ori lucrurile au părut că stau într-un fel – pentru opinia publică, pentru jurnalişti – şi de fapt stăteau altfel.
Eu n-am avut niciodată nici un fel de „meci“ cu Traian Băsescu. Sau, dacă vreţi, am avut întotdeauna „probleme“ cu Traian Băsescu, din cauză că eu sunt un gen care spune tot felul de lucruri, cu deschiderea că s-ar putea să mi se dovedească faptul că n-am avut dreptate. Când am anumite păreri, cu argumentele aferente, le spun. Sigur că uneori nu e chiar cea mai plăcută chestie pentru un şef, mai ales pentru unul care este comandant de vapor. Pentru că pe vapor nu prea e loc de dezbateri. Acolo comandantul decide, iar ceilalţi pun mâna şi execută. Dar, având în vedere că mă cunoaşte de foarte multă vreme, domnul Băsescu s-a convins că atunci când spun nişte lucruri, n-o fac să-mi fac vreo deschidere. Iar pe de altă parte, atunci când mi se dovedeşte cu argumente că greşesc, n-am nici un fel de problemă să recunosc. În plus, în momentul în care s-a luat o decizie, chiar dacă eu n-am fost de partea acelei decizii, mă apuc de treabă să punem decizia aia în practică. Pentru că aşa cred că trebuie să funcţioneze lucrurile: dezbatem, discutăm, schimbăm păreri, ne luptăm în argumente, dar când s-a votat şi e o majoritate pe o anumită direcţie, mergem toţi pe direcţia aia.
GdS: Dar cu Gelu Vişan care mai este relaţia dumneavoastră?
Radu Berceanu: Nu e nici o relaţie. Eu pe Gelu Vişan l-am crescut ca pe mulţi din partidul ăsta. Mulţi mi-au spus: „Dom’le, acesta n-are caracter“, dar le răspundeam că face treabă. Însă el a vrut să îmi arate că ceilalţi aveau dreptate şi că de-abia când îl pui pe un om într-o funcţie îi vezi adevărata faţă.
Păi l-am văzut pe la nişte şedinţe de partid pe Gelu Vişan venind cu unu’ care-i căra servieta… În politica românească nu l-am mai văzut aşa decât pe Vadim Tudor, or nu suportă comparaţie…
GdS: Dar Gelu Vişan e „opera“ dumneavoastră în politică…
Radu Berceanu: Toţi mai şi greşim… Recunosc că este o greşeală de-a mea şi tocmai de-aia îmi voi spăla păcatele având grijă ca un astfel de personaj cu lipsa de caracter şi cu tenebrele pe care le are prin cap să nu ajungă ceva, cel puţin prin jurul meu.
„Crin Antonescu era ciuca miştourilor lui Radu Vasile“
GdS: Cum mai stă PDL-ul în sondaje?
Radu Berceanu: Prost, mersi! La nivel de ţară, PDL-ul are peste 20% în sondaje, la nivel de Dolj are undeva pe la 20%, s-ar putea chiar un pic sub. Problema este că aceste sondaje trebuie citite corect. Cifrele îi arată pe cei care vor veni la vot şi au o opţiune definită, ori aceştia în mai toate sondajele din ultima vreme reprezintă 45% din electorat. Deci, în momentul în care spui că USL are 50%, de fapt USL are 50% dintre ăia care vin la vot, deci are 20-22% din votanţi. Drept urmare, există un spaţiu electoral imens – şi pentru noi, şi pentru alţii.
Profit de ocazie şi, prin intermediul dumneavoastră, aş lansa următorul mesaj: „Când nu te duci la vot, îl laşi pe altul să voteze pentru tine, îi cedezi altuia dreptul de a decide în locul tău“. Acesta e un aspect pe care foarte puţini îl sesizează. Dacă într-un loc sunt 100 de oameni şi doar doi se duc la vot, ăilalţi 98 i-au lăsat ca proştii pe cei doi să decidă pentru ei. Iar ăia doi s-ar putea să n-aibă habar ce efect are decizia lor. Drept urmare, este un lucru foarte prostesc să nu te duci la vot şi, mai ales, să faci şi o mândrie din asta, spunând: „Nu mă duc, dom’le, că m-au dezamăgit toţi!“. Păi du-te şi fă ceva, votează cu altul. Dar dacă nu te duci, îl laşi pe altul să decidă şi poate că o să ia o decizie mult mai proastă decât a ta! Oamenii trebuie să vină la vot. Să voteze cu cine vor ei, dar asta-i altă parte a problemei. Însă prezenţa la vot eu cred că e foarte importantă.
Ca să revenim la chestiunea sondajelor, PDL-ul nu are neapărat problema că i-a plecat electoratul. PDL-ul are o problemă că o parte din electoratul său e dezamăgit şi s-a retras. Şi aşteaptă… Dacă PDL-ul va reuşi să facă acele lucruri care trebuie să fie făcute în acest an şi, în plus, să găsească mijloacele să le explice, s-ar putea ca o bună parte din electoratul său să se întoarcă. Eu vorbesc acum de electoratul mai de dreapta, nu în sensul foarte ideologic, ci în sensul de oameni mai şcoliţi, care au un nivel de trai mediu şi care n-au prea înţeles, dar încep să înţeleagă în ce situaţie suntem, adică ce se întâmplă cu criza asta… Şi să înţeleagă că PDL-ul n-a fost un partid de sinucigaşi politici, care s-a gândit să facă tot felul de răutăţi – să micşoreze pensii, să mărească TVA-ul – ca să vadă cât de mult poate lumea să-l urască. Nu suntem deloc sinucigaşi! Dar nu existau alte variante încât să traversăm perioada asta. Şi uitaţi-vă: avem 7-8% şomaj, în timp ce în Spania e 21% şomaj, iar în rândul celor cu vârste între 25-35 de ani este 40% şomaj. Să nu avem aproape deloc inflaţie, să avem o anumită stabilitate financiară…
Să ştiţi că exista şi varianta în care să nu micşorăm nici o pensie şi nici un salariu. Ba, din contră, să le mărim cu 50% pe toate. Dar după aia ne alegeam cu o inflaţie de 80%, iar ăia care aveau 1.000 de lei salariu se trezeau că-l au de 1.500, dar nu pot cumpăra cu el decât trei sferturi din ce cumpărau înainte de mărire… Şi apoi le-am fi spus: „Noi, PDL-ul, v-am mărit salariile, să votaţi tot cu noi, că v-am făcut bine!“. Eu cred că au trecut vremurile ălea când astfel de păcăleli ţineau. Cred că cei pe care îi reprezentăm noi – sau pe care vrem noi să-i reprezentăm – încep să înţeleagă. Dacă Spania, Portugalia, Italia, Franţa au probleme, eu cred că începe să înţeleagă lumea că ăştia care conduc acum România au luat repede măsurile, au strâns nişte buşoane la timp. N-a fost foarte plăcut, dar ar fi fost cu mult mai rău dacă se proceda altfel.
GdS: Ce părere vă fac adversarii politici Victor Ponta şi Crin Antonescu?
Radu Berceanu: În privinţa părţii adverse, eu cred că timpul lucrează în favoarea noastră. Pentru că acest USL a venit în faţa românilor şi le-a spus: „Iată omul providenţial – Mircea Geoană. E bun, e deştept, e curat, votaţi-l şeful ţării!“. Până la urmă, cu foarte mică diferenţă, n-a câştigat. Dar, totuşi, l-au votat vreo cinci milioane de români care au crezut ce le-au spus PSD-ul şi PNL-ul, adică Ponta şi Crin Antonescu. După care n-a trecut foarte multă vreme şi tot ei le-au transmis românilor semnalul că acela pe care-l propuseseră ei drept cel mai bun şi mai deştept este, de fapt, cel mai prost şi mai urât, adică trebuie dat afară şi din ţară, dacă s-ar putea. Mie mi se pare că dacă oamenii înţeleg corect chestia asta, o să gândească la alegerile următoare: „Acum de ce să credem că sunteţi serioşi, când ni-i propuneţi pe Crin Antonescu şi Victor Ponta? Nu cumva e tot ca data trecută, când ni l-aţi prezentat pe unu’ drept cel mai bun, dar era cel mai prost?“. Asta ar fi prima problemă a opoziţiei.
A doua problemă este legată de faptul că cele două partide au doi conducători pe care îi cunosc de când erau „mici“. Ne-a dat Dumnezeu noroc, pentru că puteau să aibă nişte conducători adevăraţi, mai serioşi. Dar aceşti doi băieţi n-au nici o legătură cu politica!
Eu dacă am să trăiesc să văd România cu Ponta prim-ministru… Păi el a fost împreună cu noi, acum un an jumătate, ministru. Puteau să-l pună ministru la justiţie, dacă tot a fost procuror, dar l-au pus ministru pentru relaţia cu parlamentul pentru că doar pentru atât a avut partidul încredere în el. Şi nici nu venea la şedinţe.
Sau să fie Crin Antonescu preşedintele României? Eu am fost coleg cu el în guvernul Radu Vasile şi în guvernul Isărescu. Păi Crin Antonescu era ciuca miştourilor lui Radu Vasile, mai ales că venea odată la cinci şedinţe. Şi când venea, îl lua Radu Vasile: „Oooo, Crinule! Ce faci, măi, ai venit şi tu pe la şedinţa de guvern? Mă, da’ unde ai fost tu până acum?“. „Păi ştiţi, am fost cu echipa de nu-ş ce draci până nu ştiu unde“. Şi Radu Vasile făcea: „Da’, mă Crinule, fără tine nu puteau mă să se ducă ăia acolo? Şi ce-aţi făcut mă acolo?“. „Păi n-am făcut nimic, pentru că e o echipă tânără, promite…“. „Băi Crinule, vino mă şi fă-ţi treaba, lasă chiulul!“. Păi dacă-l văd p-acesta preşedintele României, înseamnă că eu nu mai înţeleg poporul român…
Ei, de fapt, sunt două nevoi care se sprijină ca boii-n jug, unul de altul. Fiecare dintre ei stă prost la el în partid, dar au făcut această alianţă ca să se sprijine cumva pe susţinerea celuilalt partid. Pentru că la orice mişcare din PSD, Ponta zice: „Măi băieţi, uite care-i chestia: eu mă dau la o parte şi în clipa următoare USL-ul se duce, pentru că Crin Antonescu a semnat cu mine“. Celălalt, când are probleme şi-l contestă unii şi alţii, foloseşte aceeaşi metodă. Deci au făcut o echipă sperând că doi slabi la un loc fac cât unul tare. Dar aritmetica asta nu e neapărat valabilă. Şi nu sunt deloc convins că dacă – ferească Dumnezeu pentru România! – vor ajunge să formeze guvernul împreună, o să-l pună pe Ponta prim-ministru. Nu scrie asta nicăieri! De ce nu pe Năstase, care tocmai a fost scos nevinovat în dosarul mătuşii Tamara? Iar în legătură cu Crin Antonescu, mai e o grămadă de vreme până la prezidenţiale… Au timp să se certe între ei de 82 de ori…
„Craiovenii ce votează, aia au“
GdS: Dar în Craiova, cum mai stă PDL-ul?
Radu Berceanu: PDL-ul stă ciudat în Craiova. Noi l-am avut pe domnul Solomon, am mers în alegeri, l-am sprijinit, a făcut declaraţii că nu vrea în partid, iar după aia şi-a dorit să fie preşedinte pe municipiu. A fost făcut preşedinte pe municipiu, a fost sprijinit permanent, inclusiv când a avut problemele respective cu legea… Noi ne-am menţinut într-o poziţie corectă şi neutră, pentru că am zis că e o chestie de justiţie şi n-ai de unde să ştii ce probe sunt sau nu sunt acolo. Din punctul de vedere al PDL, n-am făcut absolut nimic greşit sau incorect în relaţia cu domnul Solomon. După ce a ieşit din puşcărie, domnul Solomon ne-a zis: „Dom’le, nu vreau să vă creez probleme, mai bine îmi dau demisia din partid“. Atunci eu am fost cel care i-a zis că dacă face asta pierde funcţia de primar. Dar apoi, când şi-a mai revenit, ne-a mulţumit dându-ne o palmă cu piciorul, şi anume spunând: „Eu peste un an o să candidez de la UNPR“. E ca şi când vine nevasta şi spune: „Vezi că peste șapte luni o să fac un copil, dar nu cu tine“. În cazul acesta ce faci? O feliciţi?
Însă noi n-am avut nici măcar un „meci“ cu domnul Solomon. Doar am constatat ceea ce a decis şi am zis că fiecare va merge pe drumul lui.
Pe de altă parte, domnul Solomon a făcut nişte lucruri în Craiova, dar îndatorând oraşul pe multă vreme de acum încolo, că, să ştiţi, cu bani toată lumea face! Datoriile pe care le are municipiul le plătesc toţi craiovenii din buzunarul lor, lucru pe care l-am văzut şi noi când n-a mai fost domnul Solomon. Eu cred că Mărinică Dincă a demonstrat că poate să fie un primar mult mai bun ca domnul Solomon, măcar din punctul acesta de vedere, şi anume că poate să facă nişte lucruri cu banii pe care îi are la dispoziţie, mai ales că orice primar care vine nu mai poate să ia credite, pentru că trebuie să le achite pe cele luate de domnul Solomon. Aşa că eu cred că noi avem un candidat devotat din toate punctele de vedere: e tânăr, a demonstrat că ştie şi poate să facă, e cinstit, e corect,
n-are nimeni ce să-i reproşeze. Craiovenii o să decidă… Până la urmă, craiovenii ce votează, aia au. Ceea ce trebuie să facem noi este să le oferim o variantă bună. Dacă lor nu le place acea variantă, asta e!
GdS: Totuşi, de ce nu l-aţi dat afară din partid pe Solomon, dacă tot v-a întors spatele?
Radu Berceanu: El a rămas membru, dar n-o să facem un Consiliu de Coordonare Municipal special ca să-l dăm afară din partid pe Solomon… El nu se mai consideră în partid, noi nu-l mai considerăm în partid, formal a rămas acolo. La primul Consiliu de Coordonare Municipal – care are loc din şase în şase luni – se rezolvă. N-are nici o importanţă chestia asta pentru noi, e doar o formalitate…
GdS: Antonie Solomon speră că la nivel local se va forma o coaliţie a arcului guvernamental, care să-l aibă pe el candidat la primărie. E posibil să se întâmple asta?
Radu Berceanu: Eu cred că Solomon spune: „Mai bine la primărie decât la puşcărie“. Coaliţiile pe care le visează el n-o să se întâmple pentru că în nici un caz n-o să mergem pe formula în care noi să n-avem candidat şi o să-l sprijinim pe el. Astea sunt lucruri pe care încearcă el să le bage în capul lumii, ca lumea să zică că el e nemaipomenit şi toţi îl vor. Nu-i adevărat. Dacă o să poată să candideze… Mai e un an şi se pot întâmpla multe până atunci…
