30 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlegerile prezidenţiale din Rusia vor avea loc în luna martie 2012

Alegerile prezidenţiale din Rusia vor avea loc în luna martie 2012

Alegerile prezidenţiale în Rusia au fost fixate pentru data de 4 martie 2012, în urma votului dat astăzi de Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, informează NewsIn. În cadrul unei sesiuni plenare, 142 de senatori prezenţi în sală s-au pronunţat pentru această dată. Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat încă din 22 iulie că Rusia va desfăşura alegerile prezidenţiale la 4 martie 2012, la acea dată neştiindu-se cine va candida la şefia statului. În principiu, alegerile urmau să aibă loc la 4 sau 11 martie, "însă ziua de 11 este lucrătoare, alegerile se vor desfăşura la 4 martie", a declarat un purtător de cuvânt al CEC. 
Obligaţia fixării alegerilor prezidenţiale revine, prin Constituţie, camerei superioare a parlamentului rus, iar o decizie în acest sens trebuie luată nu mai devreme de 100 de zile înainte de scrutin şi nu mai târziu de 90 de zile înainte de ziua votului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS