24 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGeoană despre conducerea PSD: Nişte puşti ţâfnoşi se joacă cu funcţiile în stat, nişte gealaţi

Geoană despre conducerea PSD: Nişte puşti ţâfnoşi se joacă cu funcţiile în stat, nişte gealaţi

Mircea Geoană (foto) a declarat ieri, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, în care s-a decis introducerea în plen a solicitării pentru revocarea sa, că actuala conducere a PSD ar fi compusă din „nişte puşti ţâfnoşi, care n-au ieşit de la grădiniţă“ şi de nişte „imberbi“. „Este clar că planul e pe cale să reuşească, ceea ce a iniţiat Victor Ponta şi echipa de tineri turci de la partid e pe cale să producă efecte şi să dăm celor de la PDL sau UDMR funcţia a doua din stat. Trebuie să recunosc că atât de multă măiestrie politică nu am văzut demult“, a spus ironic Geoană. „Nu am o problemă de cramponare de această funcţie, dar am spus din prima zi că toată această nebunie pornită din senin acum câteva săptămâni va conduce dacă se va persevera în prostie – asta e prostie politică, asta nu mai e logică politică – la cedarea acestei funcţii adversarilor noştri politici (…) În mod evident, din ce am simţit în Biroul Permanent, grupurile parlamentare vor face propuneri, o să facă şi PSD, şi PDL, şi majoritatea va decide. Deci, din acest moment, vreau să spun cu mâna pe inimă şi cu conştiinţa extrem de limpede că această conducere a PSD în frunte cu Ponta şi cu Ilie Sârbu şi cu alţi câţiva gealaţi produc un viciu imens acestui partid şi electoratului nostru“, a apreciat fostul preşedinte PSD. „Sunt oameni care din inconştienţă, din răzbunare sau, pur şi simplu, din cretinism – nu pot să găsesc alt termen decât cretinism politic pentru a da a doua funcţie pe care o ai la tine adversarului tău când începi procedura de suspendare a preşedintelui. Asta mi se pare într-adevăr o lovitură de maestru (…) Dacă n-o fi blat între oamenii ăştia să nu-mi spuneţi mie pe nume“, a mai spus Geoană. „Nişte puşti ţâfnoşi se joacă cu funcţiile în stat, nici nu au ieşit încă de la grădiniţă şi vor să se joace cu funcţia întâi şi funcţia a doua în stat. Dar iată ce înseamnă actuala conducere a PSD, ce înseamnă să fi avut dreptate din prima clipă“, a mai susţinut Geoană, precizând că este vorba de nişte oameni care nu merită „să conducă un partid de 3%, darămite de 30%“. „Păi ăsta (Victor Ponta – n.r.) nu poate să conducă nici măcar o autobază, dar să conducă Guvernul României?“, a atacat Geoană, completând că la aşa cadou, precum preşedinţia Senatului, ar trebui ca Traian Băsescu să-i trimită lui Victor Ponta un „buchet de trandafiri roşii“. De asemenea, Geoană i-a mai catalogat pe cei care conduc PSD ca fiind „nişte imberbi“ care nu au ce căuta în fruntea partidului. Fostul lider al PSD a fost întrebat cum vede ultimele declaraţii ale lui Ion Iliescu la adresa sa după şedinţa CEx. „Domnul Iliescu este pentru mine un subiect închis în catafalc şi dus într-o altă aripă a istoriei“, a replicat Geoană. „Din poziţionarea cel puţin a UDMR, pentru că e clar că ţinteşte această funcţie, ce m-aş mai distra să ajungă funcţia la Marko Bela, asta chiar că ar fi un cadou naţiunii române, a doua funcţie în stat la Marko Bela. Bravo, Ponta!“, a mai comentat Geoană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII