17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBibliotecă publică la Cârcea

Bibliotecă publică la Cârcea

Începând de anul acesta, locuitorii comunei Cârcea, din judeţul Dolj, se vor bucura de prima bibliotecă publică din localitate. În urma unei campanii de colectare care a durat mai bine de un an, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Omului – Umanism, Cultură“ şi colaboratorii acestei asociaţii au reuşit să adune aproximativ 4.000 de volume cu conținut enciclopedic. Ieri, aceste volume, care vor constitui fondul de carte necesar deschiderii acestei biblioteci, au intrat în posesia comunei Cârcea. Aceste cărţi vor fi puse la dispoziția publicului larg în perioada imediat următoare, odată cu darea în folosință a bibliotecii aflate acum în fază de amenajare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII