22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUSL începe acţiunile de suspendare a lui Traian Băsescu

USL începe acţiunile de suspendare a lui Traian Băsescu

Liberalul Crin Antonescu a anunţat astăzi că Uniunea Social-Liberală (USL) va începe acţiunile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, informează NewsIn. Conducerea centrală a PSD şi cea a PNL vor desemna o comisie comună a USL care va redacta cererea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. După ce va fi redactată, cererea va fi depusă la grupurile parlamentare, iar apoi se va intra în procedurile prevăzute de Constituţie.
Potrivit articolului 95 din legea fundamentală, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII