27.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEgipt: Confruntările de ieri dintre poliţie şi manifestanţi s-au soldat cu 13 morţi

Egipt: Confruntările de ieri dintre poliţie şi manifestanţi s-au soldat cu 13 morţi

Confruntările violente desfăşurate ieri în capitala egipteană Cairo între poliţie şi manifestanţii care cereau sfârşitul puterii militare s-au soldat cu 13 morţi, ridicând la 15 numărul deceselor în două zile de violenţe, cu o săptămână înainte de primul scrutin legislativ de la plecarea lui Hosni Mubarak. Azi noapte mii de egipteni ocupau piaţa Tahrir din Cairo, după ce au respins poliţia, în timp ce confruntări violente continuau pe străzile adiacente pieţei emblematice, centrul revoltei care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mubarak în februarie. Mai mulţi contestatari aruncau cu pietre şi cocteiluri Molotov în direcţia poliţiştilor, dintre care unii, poziţionaţi pe acoperişul unui imobil din apropierea Ministerului de Interne, lângă piaţa Tahrir, ripostau cu tiruri de armă şi cu gloanţe de cauciuc. Poliţiştii continuau de asemenea să lanseze grenade lacrimogene, în timp ce manifestanţii scandau că "poporul vrea execuţia mareşalului Hussein Tantawi", liderul de facto al ţării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS