18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutorităţile statului cer populaţiei să participe la recensământ

Autorităţile statului cer populaţiei să participe la recensământ

Ministrul de interne Traian Igaş, împreună cu şefii principalelor instituţii publice implicate în organizarea recensământului din 20-31 octombrie, au îndemânat azi opinia publică să participe deschis la acest proces, unic pentru România, după aderarea la Uniunea Europeană.
După cum informează Agerpres, reprezentanţii autorităţilor au dorit să sublinieze că românii nu au de ce să se teamă de recensământul populaţiei şi locuinţelor, pentru că datele oferite de aceştia în formularele de recensământ nu vor fi folosite împotriva lor.
Ei au evitat să amintească despre eventuale sancţiuni în cazul în care oamenii nu doresc să coopereze, deşi au spus că legea prevede amenzi de până la 5.000 de lei.
Ministrul Traian Igaş a cerut tuturor factorilor implicaţi "un maxim de interes" în momentul când intră în contact cu cetăţenii, atrăgând atenţia că acesta este primul recensământ "care se desfăşoară după reguli europene.
"Vrem să ştim numărul populaţiei, numărul şoferilor, numărul salariaţilor în întregul sistem de stat, să avem o situaţie clară pe care la începutul lui 2012 să o facem publică în ce priveşte recensământul", a mai spus Igaş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU