28.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 210.000 de persoane angajate în 2011 prin Programul de ocupare a forţei de muncă

Peste 210.000 de persoane angajate în 2011 prin Programul de ocupare a forţei de muncă

Numărul persoanelor care au fost angajate în primul semestru al acestui an prin Programul de ocupare a forţei de muncă derulat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) este 210.409, ceea ce reprezintă 64,94% din cât s-a programat pentru 2011. Potrivit unui material informativ privind stadiul realizării măsurilor active adresate tinerilor prin Programul de ocupare a forţei de muncă al ANOFM, din totalul de 210.409 persoane încadrate, 37.364 au vârsta sub 25 de ani. Structura pe grupe de vârstă a persoanelor încadrate prin Programul de Ocupare în primul semestru al anului 2011 este următoarea: 37.364 persoane cu vârsta sub 25 de ani, 50.922 persoane cu vârsta între 25 şi 35 de ani, 62.232 persoane cu vârsta între 35 şi 45 de ani şi 59.891 persoane cu vârsta peste 45 de ani, dintre care 35.066 sunt persoane cu vârsta peste 50 de ani. Din punct de vedere al tipurilor de învăţământ absolvit de persoanele nou încadrate în muncă, din totalul persoanelor angajate, 28.823 de persoane provin din învăţământul primar, 50.493 din învăţământul gimnazial, 56.991 din învăţământul profesional, 50.542 din învăţământul liceal, 4.173 din învăţământul postliceal şi 19.387 din învăţământul universitar. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII