20.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Noul DEX va consemna caracterul peiorativ al cuvintelor "ţigan" şi "jidan"

Noul DEX va consemna caracterul peiorativ al cuvintelor „ţigan” şi „jidan”

Academia Română va face modificările solicitate de mai multe organizaţii şi instituţii pentru cele două cuvinte pe care acestea le consideră jignitoare la adresa etniei rome şi evreilor, într-un nou tiraj al Dictionarului Explicativ al Limbii Române, a declarat Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei  şi director al Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti", potrivit Mediafax.
Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Împreună" a transmis o scrisoare deschisp Institutului "Iorgu Iordan-Al. Rosseti" prin care ii solicita să respecte recomandarea făcută de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării  în ceea ce priveşte rectificarea definiţiei cuvântului "ţigan" în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a din 2009.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII