14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBaschet (m) - Naţionala României, amicale cu Germania, Brazilia şi Japonia

Baschet (m) – Naţionala României, amicale cu Germania, Brazilia şi Japonia

Naţionala de baschet seniori a României va susţine trei meciuri amicale, în cadrul turneului de la Munster, între 1-4 august, adversare fiind echipele Germaniei, Braziliei şi Japoniei, informează Mediafax. Naţionala antrenată de Carl John Neumann a făcut „rocada“ cu cea universitară, în privinţa programului meciurilor amicale. Astfel, seniorii vor participa la turneul din Germania (1-4 august), iar reprezentantiva universitară la cel din Cipru, care va începe în 5 august.
Echipa de seniori are programată duminică plecarea spre Munster, unde va întâlni, în ordine, reprezentativele Braziliei (luni), Germaniei (marţi) şi Japoniei (miercuri), acestea fiind singurele teste programate înaintea preliminariilor CE din 2011 (Divizia B), începute în vara anului trecut. România a disputat patru meciuri, obţinând trei victorii şi o înfrîngere, bilanţ care a propulsat-o pe locul secund, cu 7 puncte, după Suedia şi înaintea Belarus, ambele cu acelaşi număr de puncte.
Rezultatele tricolorilor din august 2010, în grupa B a preliminariilor sunt: România – Suedia 70-54, Albania – România 74-93, România – Azerbaidjan 86-101, Belarus – România 79-80.
Campania continuă cu returul acestor partide, în vederea cărora naţionala s-a reunit în 27 iulie, la Bucureşti. Partidele oficiale se vor juca după următorul program: Suedia – România (15 august), România – Albania (18 august, probabil la Piteşti), Azerbaidjan – România şi România – Belarus (21 august, la Cluj).
Obiectivul tricolorilor este de a se clasa cât mai bine în grupa preliminară, în vederea tragerii la sorţi pentru ediţia din 2013, de când nu vor mai exista două divizii valorice continentale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS