13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateINS: Rata şomajului a crescut în primul trimestru din 2011

INS: Rata şomajului a crescut în primul trimestru din 2011

Rata şomajului a fost de 7,6% în primul trimestru din 2011, conform criteriilor Biroului Internaţional al Muncii (BIM), în creştere faţă de trimestrul anterior cu 0,3%, dar în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când a fost înregistrată o rată a şomajului de 8,1 procente, informează Institutul Naţional de Statistică (INS) citat de Agerpres.ro.

Diferenţa dintre rata şomajului înregistrată în rândul bărbaţilor şi al femeilor a fost de 1,4 puncte procentuale (8,2% pentru bărbaţi faţă de 6,8% pentru femei), iar ecartul pe medii rezidenţiale, de 2,9 puncte procentuale (8,8% pentru mediul urban, faţă de 5,9% pentru mediul rural). Rata şomajului BIM a atins nivelul cel mai ridicat (23,6%) în rândul tinerilor (15-24 ani). Potrivit datelor INS, în trimestrul I din 2011, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 58%, iar rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 62,5%, la o distanţă de 7,5 puncte procentuale faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII