Știri de ultima orăActualitateMicul motor EcoBoost va fi produs la Craiova

Micul motor EcoBoost va fi produs la Craiova

Ford a anunţat, zilele trecute, primele detalii despre cel mai mic motor din istoria sa, cu o capacitate cilindrică de un litru. Acesta este pe benzină, supraalimentat cu turbină şi dezvoltă o putere echivalentă sau mai mare decât a unui propulsor pe benzină de 1,6 litri (fără a fi turbo), adică peste 90-100 cai-putere (CP), potrivit celor de la www.0-100.hotnews.ro. Practic, în industria auto este o modă ca motoarele să fie cât mai mici, dar să aibă putere cât mai mare.
Acest motor ar urma să fie produs şi la Craiova, începând de anul viitor, deşi compania nu anunţă oficial acest lucru. Noul motor face parte din familia EcoBoost şi este numai pe benzină, are trei cilindri, este cu injecţie directă şi este cel mai mic propulsor Ford. Motorul EcoBoost reduce consumul de combustibil şi emisiile de noxe cu 20%, informează compania.
Anul trecut, când fostul preşedinte al Ford Europa, John Fleming, a vizitat fabrica de la Craiova, a precizat că în această uzină se vor produce 250.000 de motoare EcoBoost anual şi că acest motor va fi de capacitate mică. Această descriere seamănă cu cea a micului motor pe care Ford tocmai l-a lansat zilele trecute. Propulsorul a fost dezvoltat la Centrul Tehnic al Ford din Dunton, Marea Britanie, a anunţat compania.
• Ramona Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII