24 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024

Ce ne oferă Europa?

De când a intrat şi România în rândul membrilor Uniunii Europene, cetăţenii ţării noastre au parte de mai multe beneficii. Ce cred tinerii despre ele şi cum le simt pe propria piele nu pot spune decât ei.
Elena D. este o fostă bursieră Erasmus şi crede că „intrarea în marea familie europeană poate aduce multe lucruri bune celor care ştiu să le caute. Ştiu că am ajuns mai uşor să studiez în străinătate pentru că sunt, cum se spune, cetăţean european“.
Mihai S. consideră că un mare avantaj al intrării României în Uniunea Europeană este libera circulaţie. „Nu mai trebuie să alergăm după vize şi alte treburi. Gândul că eşti lipsit de toată birocraţia te îndeamnă să călătoreşti mai mult. Am vizitat Austria, Polonia şi Italia din 2007 şi am de gând să profit în continuare de această situaţie“.
Iulia C. este elevă şi a participat la mai multe concursuri desfăşurate la nivel european. „Este o şansă, pentru noi, să participăm, să ne implicăm şi să ne facem remarcaţi. Nu m-aş fi putut implica în aceste proiecte dacă România nu era membră UE“.
George M. nu vede nici un avantaj în „hora ţărilor europene. Suntem din 2007 în UE şi eu n-am simţit nimic. Poate doar scăderile de salarii ale părinţilor. În rest, suntem cetăţeni europeni doar cu numele şi doar pe hartă. Globalizarea asta mi se pare o prostie şi o chestie de care profită ţările mai mari“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII