14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul-cadru cu CNAS

Medicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul-cadru cu CNAS

Medicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în forma în care este redactat contractul, aceştia spunând că CNAS nu este finanţatorul sistemului de sănătate, ci administratorul banilor populaţiei care plăteşte asigurări de sănătate. Potrivit mediafax.ro, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (CNPMF), Doina Mihăilă, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă la Sinaia, că medicii de familie nu vor semna contractul-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în forma în care acesta este redactat şi continuă să nu fie de acord cu actele normative care îi obligă să asigure servicii de permanenţă şi să realizeze raportări online în timpul orelor de program.
Mihăilă a criticat atitudinea reprezentanţilor CNAS faţă de reprezentanţii medicilor de familie, subliniind că autorităţile publice nu sunt finanţatorii sistemului de sănătate, ci administratorii banilor celor care cotizează la acest sistem de asigurări de sănătate.
Preşedinta CNPMF a precizat că, cel puţin până acum, nici reprezentanţii CNAS şi nici cei ai Ministerului Sănătăţii nu i-au invitat pe medicii de familie la negocieri şi că, din martie până în prezent, conducerea CNAS a avut o singură întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie.
Executivul a hotârât, în 23 martie, ca noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale să intre în vigoare la 1 iunie, cu două luni mai târziu decât termenul stabilit iniţial (1 aprilie), pentru a finaliza în prealabil procedura de clasificare a spitalelor, pe baza căreia vor fi alocate şi fondurile aferente finanţării spitalelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU