17.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateO româncă şi-a aruncat nou-născutul de la etaj, la Berlin

O româncă şi-a aruncat nou-născutul de la etaj, la Berlin

O româncă de 20 de ani şi-a aruncat de la etaj, în zăpadă, bebeluşul născut de Crăciun, la Berlin-Charlottenburg. Micuţul nu a murit din cauza căzăturii, ci a îngheţului, după cum au stabilit medicii legişti. „Copilul era dezbrăcat, iar afară era prea frig“, scrie Morgenpost.de. Pe numele mamei, Adriana B., care ar lucra ca prostituată într-un bar din zonă, a fost emis mandat de arestare. „Există suspiciunea unei lovituri cauzatoare de moarte“, a declarat ieri o purtătoare de cuvânt a procuraturii din Berlin. Pe moment, nu există indicii că mama ar suferi de vreo boală psihică, a mai precizat ea.   

„Am crezut că vreo pisică a căzut de pe geam“

În după-amiază zilei de 26 decembrie, nişte chiriaşi dintr-un bloc de locuinţe de pe Kaiser-Friedrich-Strasse au auzit scâncete venind din curtea aflată în spatele imobilului. „Mai întâi am crezut că vreo pisică a căzut de pe geam în zăpadă şi s-a rănit“, a declarat Mariola M., o femeie de 50 de ani, venită anul acesta din Polonia la Berlin ca să lucreze ca asistentă medicală.   Aceasta a luat repede copilul, l-a dus în casă şi l-a învelit în pături, ca să-l încălzească. La scurt timp, a venit şi ambulanţa, care l-a transportat de urgenţă la spital. Copilul însă n-a mai putut fi salvat, el murind ca urmare a scăderii sub limită a temperaturii sale corporale, după cum s-a stabilit la autopsie. La ora 17.45, a fost alarmată şi poliţia.   
În urma anchetei la faţa locului, poliţia a stabilit că nou-născutul a fost aruncat de la etaj. La etajul 1 al casei locuia românca Adriana B., care a recunoscut că a născut singură şi şi-a aruncat copilul în zăpadă. Împotriva femeii a fost emis mandat de arestare. Nici unul dintre vecini nu pare însă s-o fi cunoscut pe româncă sau pe vreunul dintre chiriaşii care s-au perindat prin respectivul apartament.

„Cutii poştale“ pentru bebeluşii nedoriţi

Vecinii nu înţeleg de ce femeia a recurs la soluţia criminală, când în Berlin sunt organizate patru „cutii poştale“ pentru bebeluşii nedoriţi de părinţi, alte două aflându-se nu departe, la Tempelhof şi Spandau. În aceste nişe încălzite şi amenajate cu scutece pot fi depuşi bebeluşii. Când sertarul este închis, se lasă puţin timp mamei să se îndepărteze, păstrându-şi anonimatul, apoi se declanşează automat o alarmă în interiorul instituţiei. Aceste aşa-numite „Babyklappen“ au fost înfiinţate pentru a preveni uciderea nou-născuţilor nedoriţi de mame.
Acuzaţia de lovitură cauzatoare de moarte îi poate aduce româncei o condamnare de cel puţin cinci ani. Circumstanţa atenuantă, de „stres psihic“, aplicată imediat după naştere mamelor de copii extraconjugali, a fost eliminată din legislaţia germană în anul 1998.

Dani Rockhoff, HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII