12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCristian Laţcău, noul şef al DGIPI

Cristian Laţcău, noul şef al DGIPI

Comisarul-şef Cristian Laţcău a fost împuternicit ieri şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), după ce actualul director general, Ştefan Pop, a renunţat la acest post în favoarea unuia în cadrul Ministerului de Externe, au declarat pentru NewsIn oficiali ai MAI.
Comisarul-şef Cristian Laţcău a fost până acum şef al Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate Sălaj.
Tot ieri, ministrul de interne a făcut şi alte două numiri, pentru funcţiile de adjuncţi ai directorului general al DGIPI. Este vorba despre Mihai Sava şi Adrian Jurcă.
Comisarul-şef Robert Marin, unul dintre foştii directori adjuncţi ai DGIPI, a fost eliberat din funcţie la începutul lunii decembrie şi a preluat funcţia de ataşat de interne la Londra, pe locul lăsat liber de actualul secretar de stat în MAI şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestorul Ioan Dascălu.
În aceeaşi perioadă, fostul adjunct în DGIPI Bujor Florescu a fost numit director adjunct la Direcţia Generală de Management Operativ a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Ştefan Pop a fost numit în octombrie 2009 la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) de Vasile Blaga, la vremea respectivă ministru interimar al internelor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS