14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvioane Craiova n-a primit nici un contract de la MApN

Avioane Craiova n-a primit nici un contract de la MApN

Societatea era în discuţii cu MApN să încheie un contract de 2,8 milioane de lei pentru reparaţia unor aeronave IAR 99 Şoim, fapt ce i-ar fi asigurat supravieţuirea în aceste vremuri grele.

Avioane Craiova SA a ratat contractul cu MApN pentru repararea unor aparate IAR 99 Şoim, în valoare de 2,8 milioane de lei, spun surse din cadrul societăţii. Avioane SA aştepta acest contract ca pe un balon de oxigen, până statul ar fi găsit o soluţie de privatizare. Cu toate acestea, înţelegerea nu a fost parafată. Discuţiile cu reprezentanţii ministerului duseseră la concluzia că lucrurile se îndreaptă spre o direcţie bună, dar banii nu au venit. „Din păcate, nu s-a întâmplat nimic, însă sperăm ca acest contract să fie prevăzut în proiectul de buget al MApN pentru 2011. Nu s-a schiţat încă bugetul, deci mai avem speranţe“, spun surse din fabrică. Societatea a fost nevoită în luna iunie a acestui an să disponibilizeze 100 din cei 380 de salariaţi, dar a reuşit să aibă pierderi cu 38% mai mici faţă de 2009. Cu toate acestea, pierderile s-au cifrat la un milion de lei pe lună.
Printre măsurile luate a fost şi trimiterea în şomaj tehnic a salariaţilor, dar şi reducerea unor cheltuieli cu transportul, utilităţile etc. Dacă nu se vor găsi alte soluţii, conducerea se gândeşte să mai trimită acasă 100 de salariaţi, din programul de 200 aprobat în acest an. În aceste condiţii, nu rămâne decât ca societatea să păstreze salariaţi doar pentru conservarea uzinei. Surse din fabrică spun că, deocamdată, nu se pune problema schimbării domeniului principal de activitate, şi anume „fabricarea de aeronave“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII