22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Oficialii Universităţii Craiova au refuzat invitaţiile puse la dispoziţie de Dinamo

Fotbal: Oficialii Universităţii Craiova au refuzat invitaţiile puse la dispoziţie de Dinamo

Conducerea Universităţii Craiova a decis să refuze invitaţiile la tribuna oficială puse la dispoziţie de Dinamo, la meciul din etapa a 15-a a Ligii I, ca urmare a hotărârii grupării bucureştene de a vinde fanilor olteni bilete mai scumpe, se arată într-un comunicat al clubului craiovean.
"FC Universitatea constată cu dezgust faptul că şefii clubului Dinamo Bucureşti încearcă pe diferite căi să pună piedici suporterilor olteni. Dacă înaintea meciului de Cupă anunţau cu surle şi trâmbiţe că vor oferi suporterilor craioveni pachete (Cupă + campionat) la un preţ de 15 lei, dinamoviştii s-au răzgândit, introducând un nou bilet pentru campionat, în valoare de 15 lei. Speriaţi, probabil, de invazia ultraşilor olteni, lucru confirmat şi de declaraţiile acţionarului Cristi Borcea, care a spus că «e pentru prima dată în istorie când galeria lui Dinamo a fost dominată pe propriul teren», conducatorii dinamovişti au vrut să evite o a doua umilinţă şi au uitat de normele bunului simţ, încălcând şi regulamentul care spune clar că preţurile biletelor din sectorul fanilor oaspeţilor trebuie să fie identic cu cel din acelaşi sector al fanilor gazdelor. Numai că, la peluza suporterilor Craiovei tichetul costă 15 lei, iar în peluza Cătălin Hâldan 10 lei. Ca urmare a acestor fapte, conducerea Universităţii Craiova a luat hotărârea de a refuza să mai stea în «Dracula Park», la umbra «palmierilor», renunţând la invitaţiile de la tribuna oficială", se arată în comunicatul citat.
Partida Dinamo – Universitatea Craiova se joacă astăzi, de la ora 19.45.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII