24 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUPDATE- USL a declanşat procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu

UPDATE- USL a declanşat procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu

Liderii USL au anunţat că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, arată mediafax.ro. Crin Antonescu, a susţinut că acest demers "nu e un moft, nu e o invenţie de agendă".El a adăugat că este conştient de faptul că "este o lume în care politicienii i-au obişnuit pe toţi cu demersuri care să însemne altceva".  "Convingerea noastră foarte fermă e că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept şi, practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om".Crin Antonescu a precizat că procedura de suspendare înseamnă câţiva paşi, primul dintre aceştia fiind desemnarea, luni, de către Birourile politice ale fiecărei formaţiuni din Uniune a membrilor comisiei care va redacta cererea de suspendare.
"Probabil într-o săptămână vom avea acest document finalizat", a menţionat Antonescu.
El a precizat că, ulterior, va avea loc o discuţie în grupurile parlamentare reunite şi, dacă grupurile vor asuma această propunere, aceasta va fi iniţiată, pe traseul parlamentar stabilit de Constituţie.
Crin Antonescu a mai spus că USL îşi propune să iniţieze o largă dezbatere publică în legătură cu acest act politic şi, în cursul acestei dezbateri publice, în funcţie de calendarul ce va fi stabilit, să se încerce conturarea în jurul acestui demers a unui larg curent public.


 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII