22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul va reduce la jumătate finanţările pentru investiţii la nivel local

Guvernul va reduce la jumătate finanţările pentru investiţii la nivel local

Guvernul va reduce drastic fondurile bugetelor locale din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, potrivit proiectului bugetului de stat pentru 2011, obţinut de Mediafax. Proiectul de buget prevede diminuarea la jumătate a finanţărilor pentru lucrări de infrastructură şi baze sportive. În acelaşi timp, vor fi alocaţi mai puţini bani şi pentru salariile din învăţământ şi ajutoare sociale. Proiectul mai prevede reducerea cu 50% a volumului creditelor pentru înfiinţarea locurilor de muncă.
Fondurile totale care vor fi alocate anul viitor bugetelor locale din sume defalcate din TVA vor fi de 13,7 miliarde de lei, faţă de bugetul total de 17 miliarde de lei acordat pentru 2010.
Sumele alocate pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti vor scădea de la 11,5 miliarde de lei, în 2010, la 8,8 miliarde de lei, în 2011, fiind afectate atât alocaţiile pentru finanţarea cheltuielilor cu salariile şi contribuţiile aferente din instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat (tăiate de la 9,6 miliarde de lei la 7 miliarde de lei), cât şi sumele reprezentând ajutorul social şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei (diminuate de la 844,6 milioane de lei la 791,6 milioane de lei).
Bugetul destinat finanţării Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural va fi redus la jumătate, de la 813,5 milioane de lei la 440,3 milioane de lei.
Proiectul de buget pentru 2011 indică, totodată, reducerea la jumătate a volumului total de credite care pot fi contractate, în condiţii avantajoase, de către întreprinzători care înfiinţează noi locuri de muncă prin întreprinderi mici şi mijlocii. Bugetul total alocat acestui program va fi diminuat de la 20,6 milioane de lei, în 2010, la 10 milioane de lei în 2011, cuantumul maxim al creditului care poate fi acordat unui beneficiar fiind menţinut la 1,5 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII