17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConcertul Rahmaninov deschide stagiunea Filarmonicii „Oltenia“

Concertul Rahmaninov deschide stagiunea Filarmonicii „Oltenia“

Filarmonica „Oltenia“ va deschide stagiunea astăzi, de la ora 19.00, cu un regal muzical – Concertul Rahmaninov. Îşi vor da concursul Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia“ sub bagheta dirijorului Emil S. Maxim, şi soliştii Diana Ţugui (soprană), Pataki Adorjan (tenor), Ioan Cherata (bariton). Din program fac parte „Dansuri simfonice“, op. 45 şi Simfonia-cantată „Clopotele“, op. 35 (în primă audiţie) de S. Rahmaninov.
„Rahmaninov este o provocare pentru oricine şi în orice loc. M-am gândit că merită să fie adus în faţa unui public receptiv precum cel din Craiova. Este o lucrare monumentală care trădează adâncimea spiritului ortodox slav şi durerea fugarului Rahmaninov, pentru că el a fost un om dezrădăcinat plecat din faţa stihiei roşii, a murit în America, în California, dar nu înainte de a compune celebrele «Dansuri simfonice», despre care el însuşi spunea că, după interpretarea lor, ar fi bine să nu se mai cânte nimic. Noi aici am comis o impietate şi din raţiune de construcţie a unui concert, căci, după ce va răsuna armonia acestor dansuri simfonice, după o pauză se va interpreta şi Simfonia-cantată «Clopotele».
De ce Rahmaninov? Îl cred magnific, deşi este foarte contestat de contemporani, e controversat. Talentul lui este foarte profund şi universul pe care îl redă este unic“, a precizat cel care îl va aduce pe Rahmaninov în faţa publicului craiovean, dirijorul Emil S. Maxim.
Preţul unui bilet este de 15 lei, iar pentru pensionari, studenţi şi elevi – 8 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS