22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024

Răscrucea ISPA

Canalizarea din Craiova realizată prin proiectul european ISPA a intrat în procedura de predare.

Era ISPA la Craiova, începută în urmă cu zece ani prin semnarea unui memorandum de finanţare, e pe sfârşite. Ieri a fost lansată oficial procedura de recepţionare de către beneficiarul final, Compania de Apă „Oltenia“ SA, a lucrărilor pentru una dintre cele trei componente ale proiectului, reabilitarea şi extinderea sistemului de canalizare, totodată şi cea mai spectaculoasă, prin anvergura şi tipicul şantierelor care au brăzdat Craiova în ultimii cinci ani. „Astăzi (marţi – n.r.) a început recepţia pe sectorul de canalizare. Procesul se va întinde pe durata a două săptămâni“, a declarat managerul de proiect al antreprenorului Hidroconstrucţia SA Bucureşti, Dumitru Hornoiu. Pentru acest domeniu au fost alocate iniţial 26 de milioane de euro, investiţia vizând cartierele Brestei şi Catargiu, în principal pe tronsonul de extindere a reţelelor de canalizare pluvială şi menajeră, şi Craioviţa Nouă, în principal, pentru reabilitarea reţelelor existente. Principalii indicatori ai obiectivului sunt reabilitarea a 32 km de reţea existentă, construcţia unui canal interceptor de 5 km şi extinderea reţelei de canalizare cu 55 km.

Cumpănă în 2008

Contractul pentru execuţia lucrărilor de canalizare ISPA a fost atribuit în 27 iulie 2005 consorţiului Hidroconstrucţia SA Bucureşti – Alpine Mayreder BAU GmbH – Rabmer BAU GmbH. Termenul de finalizare a fost stabilit pentru 4 martie 2008. La trei ani de la semnarea contractului însă, constructorii înregistrau mari întârzieri pe partea de extindere a reţelelor şi în special în cartierul Brestei, pe bulevardul Râului. Motivul invocat a fost starea reală a subsolului, care era alta decât cea prezentată în caietul de sarcini, după cum susţineau la acel moment reprezentanţii Hidroconstrucţia SA Bucureşti. Aceştia s-au declarat decişi chiar să renunţe la proiect, mai ales că supervizorii au întârziat inexplicabil procedurile de modificare a termenului de execuţie, iar subcontractorii şi-au luat tălpăşiţa rând pe rând.

Pentru Dunăre

Comisia Europeană şi Guvernul României au semnat la Bruxelles, pe 22 decembrie 2000, şi la Bucureşti, pe 13 mai 2001, Memorandumul de Finanţare pentru asistenţă financiară nerambursabilă, prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA), pentru reabilitarea reţelei de distribuţie a apei potabile şi a reţelei de canalizare, precum şi pentru furnizarea de facilităţi pentru epurarea apelor uzate în municipiul Craiova, pentru protecţia Fluviului Dunărea, România, semnat la Bruxelles la 22 decembrie 2000 şi la Bucureşti la 13 mai 2001. Valoarea totală a proiectului este de 70.378.000 de euro, din care 75% provine din fonduri ale Comunităţii Europene, iar 25% – din fonduri ale autorităţilor locale, printr-un împrumut BEI. Ulterior, fondurile au fost suplimentate cu peste 11 milioane de euro. Proiectul are trei componente: reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare, reabilitarea şi modernizarea staţiei de epurare Craiova, şi reabilitarea reţelei de distribuţie a apei potabile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU