18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Dan Petrescu susţine că nu s-a certat cu nimeni de la Unirea

Fotbal: Dan Petrescu susţine că nu s-a certat cu nimeni de la Unirea

Fostul antrenor al echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, luni, că a decis să plece de la formaţia ialomiţeană din motive strict personale şi nu pentru că ar fi avut vreun conflict cu cineva din cadrul clubului.
"E greu să vorbesc acum, dar a venit şi acest moment în care mă despart de echipă. În viaţă trebuie să iei decizii şi nu este uşor. Am petrecut aproape 3 ani şi jumătate extraordinari la Unirea, în care am realizat foarte multe lucruri la care nu mă aşteptam, precum câştigarea campionatului sau participarea în Liga Campionilor, pe care credeam că le voi face la alte echipe. În acest moment însă, din motive personale, am considerat că e mai bine să ne despărţim. Şi eu, şi clubul am fost de acord cu despărţirea, şi nu a fost nicio ceartă la club", a spus Petrescu, citat de NewsIn.
Petrescu s-a declarat dezamăgit de faptul că nu va fi pe banca ialomiţenilor în dubla cu Liverpool din Liga Europa, dar este convins că va veni şi rândul lui să joace împotriva "cormoranilor", fie că va fi vorba de meciuri în "Premier League sau cupe europene". Tehnicianul a mai spus că şi-ar dori mulţi jucători din Liga I, dar înainte de asta "trebuie să aibă el echipă, proiect şi buget de transferuri".
Tehnicianul în vârstă de 42 de ani a demisionat, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al campioanei României, Unirea Urziceni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU