19.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateResponsabilii pentru incendiul de la Giuleşti să fie pârjoliţi cum a fost şi micuţul meu

Responsabilii pentru incendiul de la Giuleşti să fie pârjoliţi cum a fost şi micuţul meu


Andrei Dragomirescu, tatăl unuia dintre bebeluşii care au murit în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti, a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca cei care sunt responsabili pentru situaţia în care a ajuns copilul său "să fie pârjoliţi şi ei" cum a fost şi micuţul lui.

Bărbatul a spus că îi este foarte greu să vorbească şi că a sperat până în ultima clipă că micuţul lui va fi salvat. El a mai spus că vrea să se facă dreptate şi cei care sunt vinovaţi să simtă şi ei arsurile pe care le-a simţit copilul lui.

Dragomirescu a mai spus că nu i-a plătit pe doctorii de la Maternitatea Giuleşti, în schimb ar fi plătit asistentele şi personalul auxiliar ori de câte ori dorea ca el sau rudele sale să-l vadă pe micuţ.

Bărbatul a mai spus că a fost nevoit să vină "de acasă" chiar şi cu ustensile medicale, precum branule sau alte obiecte medicale.

Andrei Dragomirescu a mai spus că se simte descumpănit şi că nu mai are încredere în sistemul medical din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS