10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCosmin Popescu, fost secretar de stat, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere

Cosmin Popescu, fost secretar de stat, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere

Cosmin Popescu, preşedintele interimar al PD-L Gorj, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru favorizarea infractorului, deputatul având dreptul de a face recurs la sentinţa magistraţilor bucureşteni.

Preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene a PD-L Gorj, deputatul Cosmin Popescu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, a fost condamnat ieri de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru favorizarea infractorului. Magistraţii l-au găsit vinovat pe liderul PD-L Gorj de acte de corupţie, întrucât în perioada în care a ocupat postul de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, responsabil de sectorul minier, Cosmin Popescu s-a implicat în falsificarea unui raport de control care viza modul în care Ionel Manţog şi-a construit vila de strămutat de lux. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au considerat că secretarul de stat a încercat la vremea în care era salariat la Ministerul Economiei să-l favorizeze pe Ionel Manţog, în momentul acela preşedinte al PD-L Gorj, dar şi cercetat de procurorii anticorupţie pentru felul în care a dobândit vila de strămutat de lux pe care fosta Companie Naţională a Lignitului Oltenia i-a ridicat-o în cartierul Primăverii din Târgu Jiu.  

Un an şi şase luni şi pentru fals intelectual  

Potrivit Biroului de presă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deputatul Cosmin Popescu a primit, pe lângă condamnarea de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru favorizarea infractorului, şi un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, însă, în final, Popescu va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv doi ani. Conform condamnării primite, parlamentarul gorjean va trebui să comunice periodic judecătorilor şi poliţiei orice deplasare pe care o va efectua. Potrivit aceleiaşi sentinţe, actul de control care îl favoriza pe Ionel Manţog a fost desfiinţat. Decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate fi atacată cu recurs. Acesta se va judeca tot la Înalta Curte, însă în complet de nouă judecători. Procesul lui Cosmin Popescu a fost judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât preşedintele interimar al PD-L Gorj are calitatea de parlamentar. Înainte de aflarea sentinţei, Cosmin Popescu a declarat că nu va fi condamnat, iar după ce a aflat de condamnare nu a făcut vreun comentariu. Biroul de presă al PD-L Gorj a fost, de asemenea, rezervat în declaraţii, menţionând că deputatul va face demersurile legale în acest caz.

Remember

În anul 2006, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Cosmin Popescu, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi favorizarea infractorului. Acuzaţiile care i s-au adus lui Cosmin Popescu de Direcţia Naţională Anticorupţie au avut legătură directă cu infracţiunile de corupţie săvârşite de Ionel Manţog, trimis şi el în judecată în 2006. Potrivit rechizitoriului prin care a fost dispusă trimiterea în judecată a lui Cosmin Popescu, în calitate de secretar de stat în cadrul MEC, acesta a solicitat ministrului emiterea Ordinului numărul 534/04.08.2006 pentru efectuarea unui control al activităţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Verificarea avea ca tematică încheierea convenţiilor de schimb şi reconstrucţia unui imobil pentru familia Ecaterina şi Ionel Manţog. DNA a stabilit că demersul secretarului de stat a fost făcut în scopul de a-l favoriza pe Ionel Manţog şi de a zădărnici cercetările în dosarul în care acesta din urmă era anchetat pentru fapte de corupţie. Ulterior, Cosmin Popescu a pus la dispoziţia membrilor comisiei din cadrul ministerului, pentru a fi semnat, un raport în care se atestă date nereale cu privire la aspectele verificate, raport pe care, din proprie iniţiativă, l-a înaintat la DNA, înainte de a fi adus la cunoştinţa conducerii ministerului. Anchetatorii au mai stabilit că, prin verificarea dispusă şi prin modul în care a fost întocmit raportul de control, Cosmin Popescu a încercat să-l scape pe Ionel Manţog de acuzaţiile pe care DNA i le aducea. Procesul în care este judecat, la rândul său, Ionel Manţog se află pe rolul Tribunalului Sibiu, următorul termen de judecată fiind programat pentru luna ianuarie 2010.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII