17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal: FC Timişoara a ratat calificarea în 16-imile Ligii Europa

Fotbal: FC Timişoara a ratat calificarea în 16-imile Ligii Europa

Echipa FC Timişoara a ratat calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, după ce a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de formaţia olandeză Ajax Amsterdam, în etapa a V-a a grupei A a competiţiei, informeaza mediafax.ro.

Golurile echipei olandeze au fost marcate de Suarez '8 şi Pantelici '46, în timp ce pentru FC Timişoara a punctat Goga, în minutul 2.

În minutul 50, FC Timişoara a ramas în zece jucători, Bonfim fiind eliminat, pentru un fault din spate la Donald. Arbitrul întâlnirii a acordat penalti în favoarea formaţiei Ajax la această fază, însă şutul lui Suarez a fost apărat de portarul Costel Pantilimon.

În minutul 62, FC Timişoara a ramas în nouă jucători de câmp, după ce portarul Pantilimon a primit cartonaşul roşu, pentru că l-a faultat în careu pe Suarez. Arbitrul acordă din nou penalti pentru Ajax, însă şutul trimis de acelaşi Suarez este apărat de această dată de portarul Pedro Taborda, care a intrat pe teren în locul lui Gigel Bucur, în urma eliminării lui Pantilimon.

FC Timişoara: 29. Pantilimon – 2. Bonfim, 14. Mera, 13. Scutaru, 10. Art. Karamian – 7. S. Stancu, 55. Bourceanu, 5. Alexa, 21. Goga (20. Maxim '73) – 27. Magera (9. Parks '54), 18. G. Bucur (99. Taborda '65). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

Ajax Amsterdam: 1. Stekelenburg – 2. Van der Wiel (15. Silva '65), 19. Alderweireld, 5. Vertonghen, 23. Anita (10. Sulejmani '60) – 21. Enoh, 40. De Zeeuw, 29. Donald – 16. Suarez, 9. Pantelici, 8. Emanuelson (3. Oleguer '46). Antrenor: Martin Jol.

Cartonaşe galbene: Alexa '22, Scutaru '25, Goga '68 / Suarez '67

Cartonaşe roşii: Bonfim '50, Pantilimon '62

Suporterii echipei FC Timişoara au afişat, înainte de începerea meciului, două bannere cu mesaje împotriva politicienilor şi împotriva folosirii simbolurilor Revoluţiei de la Timişoara în scopuri electorale. "Stadionul nostru nu are tribună electorală, avem o singură culoare politică, oameni fără morală" şi "Decembrie, Piaţa Operei Timişoara, repere îndoliate, nu vă apropiaţi de ele, hiene înfometate", sunt mesajele afişate de fanii timişoreni.

De asemenea, în galeria unde au luat loc cei aproximativ 200 de susţinători ai formaţiei Ajax la meciul de la Timişoara a fost afişat un banner în limba engleză cu mesajul: "Becali, the shame of Romania, Hands off Steaua".

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII