11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu cere expertiză

Băsescu cere expertiză

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat  ieri Institutului Naţional de Expertize Cri-minalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă imaginile din campania electorală din toamna anului 2004 conţin urme de intervenţie tehnică, informează Administraţia Prezidenţială.
Potrivit comunicatului, solicitarea a fost făcută în baza prevederilor din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, conform cărora, la cererea birourilor notariale şi a instituţiilor publice şi private „se pot întocmi avize de specialitate, cu aprobarea directorului Institutului sau a şefului laboratorului interjudeţean“.
Preşedintele Băsescu a solicitat INEC un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă imaginile din campania electorală din toamna anului 2004, de la Ploieşti, difuzate de ziarul Gardianul şi preluate de posturile TV, „conţin urme de intervenţie tehnică, în sensul modificării integrităţii“.
Traian Băsescu a anunţat sâmbătă că îl dă în judecată pe Dinu Patriciu pentru „minciună şi trucarea unor filmări“, precizând că omul de afaceri a afirmat că l-a văzut pe şeful statului lovindu-l de două ori pe copilul din Ploieşti, iar ziarul Gardianul, pentru că a prezentat un film trucat.
„Pentru minciună şi trucarea unor filmări îl dau în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul şi fac acest lucru pentru că au prezentat un film trucat“, a declarat Băsescu. „Înainte de orice, cred că presa care a introdus în circulaţie un film trucat ar trebui să răspundă în mod elementar la câteva întrebări. În primul rând, dacă înainte de a introduce filmul în circuitul public, acest film a fost verificat la Institutul Naţional de Expertiză, în al doilea rând, şi aici mă adresez direct ziarului Gardianul, dacă măcar după introducerea în circuitul public al unui film trucat a avut curiozitatea să facă o expertiză a acestui film. Dacă au avut-o, le cer să facă public rezultatul“, a mai spus preşedintele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

23 COMENTARII