9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu spune că de la anul va creşte nivelul de trai

Băsescu spune că de la anul va creşte nivelul de trai

Traian Băsescu s-a aflat ieri în campanie electorală în judeţul Gorj, unde a participat la două întâlniri cu electoratul său, în Motru şi Rovinari, ambele localităţi fiind considerate bazine miniere ale judeţului.
Mii de persoane au venit la cele două mitinguri electorale din Gorj ale lui Traian Băsescu. „Realitatea economică arată că ne-am reluat creşterea economică, în domeniul construcţiilor avem o creştere de 13% , de asemenea, în agricultură avem o creştere de 2% faţă de anul trecut, nu faţă de luna august. Lucrurile încep să se îndrepte şi asta mă îndreptăţeşte să spun că la anul vom trece pe plus. Asta înseamnă că nivelul de trai va creşte. Nu v-am trădat niciodată interesele în aceşti cinci ani de mandat şi nici nu o voi face, de aceea vă mai cer încă un mandat. Vă asigur că voi rămâne la fel de intransigent şi vertical ca până acum cu cei care cred că se mai pot înfrupta din ce mai are statul sub control. Am făcut greşeli în mandatul meu, recunosc, dar nu cu intenţie şi niciodată nu am făcut vreo acţiune care să fie împotriva românilor. De asta am astăzi curaj să vin în faţa voastră să vă cer un nou mandat. Sunt un om puternic, care cinci ani a luptat cu sistemul ticăloşit consolidat al lui Ion Iliescu. L-am înfruntat, m-am luptat cu el, dar nu am reuşit să-l înfrâng. De aceea, pe 6 decembrie, împreună cu voi, trebuie să-l învingem. Votaţi o Românie a viitorului şi nu pe cea a trecutului. Pe 6 decembrie le vom rupe dinţii rechinilor, şi nu altfel decât în mod democratic, aşa cum ştiu românii să o facă. Ţara merge înainte. Pe 6 decembrie votaţi cu Traian Băsescu!“, a spus actualul preşedinte pe scena din Motru.

„Să nu se aplice rezultatul referendumului“

La  Rovinari, spectacolul a avut loc pe bulevardul Minerilor, la ora 14.00, iar Traian Băsescu a adresat mesajul său începând cu ora 15.15. Potrivit reprezentanţilor PD-L Gorj, actualul preşedinte a dorit să transmită personal electoratului din zonele miniere că este în favoarea înfiinţării celor două companii naţionale de energie, care vor fi suficient de puternice pentru a deveni jucători importanţi pe piaţa europeană a energiei. „Niciodată politicienii nu s-au uitat la ei să vadă cum trebuie să se reformeze ei înşişi. Marea problemă acum, şi de aceea s-au strâns ciorchine unii şi alţii şi au făcut alianţe în această campanie, marea lor problemă este cum să blocheze voinţa exprimată de poporul român, cum să nu se aplice rezultatul referendumului, pentru ca ei să rămână cu privilegiile, şi pentru asta nu au decât o soluţie. Soluţia lor este să scape de mine. Problema lor este că românii nu vor să scape de mine“, a spus Traian Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

43 COMENTARII