23.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO depăşire neregulamentară, cauza accidentului în care a fost implicat Manţog

O depăşire neregulamentară, cauza accidentului în care a fost implicat Manţog

Poliţiştii gorjeni au stabilit că accidentul rutier petrecut astăzi pe raza comunei Câlnic, accident în care a fost implicat fostul lider PD-L Gorj, Ionel Manţog, a avut drept cauză o depăşire neregulamentară. "Din primele cercetări la faţa locului a rezultat că evenimentul rutier s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare. Conducătorul autoturismului s-a angajat într-o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu acea ambulanţă care venea către Târgu-Jiu, cu semnalele luminoase în funcţiune. În urma impactului au fost rănite patru persoane, iar pacientul din ambulanţă a decedat. De asemenea, cei doi conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, nici unul dintre ei neconsumând alcool", a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Poliţiştii gorjeni continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS