14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateWater Park de Faţa Luncii

Water Park de Faţa Luncii

Complexul acvatic pe care Primăria Craiova speră să-l construiască în Parcul Tineretului, în cartierul Faţa Luncii, a fost estimat la peste 18 milioane de euro. Dacă municipalitatea reuşeşte să obţină fonduri prin Programul Operaţional Regional, craiovenii ar urma să plătească „numai“ 8,9 milioane de euro pentru Water Park-ul la care puţini dintre ei vor avea acces din cauza costurilor de intrare şi nu numai. Potrivit unui proiect de hotărâre al primăriei, din cele 8,9 milioane de euro, suma de 8,3 milioane de euro va fi plătită cu dobândă, fiindcă banii ar urma să fie obţinuţi dintr-un credit bancar pe 20 de ani.
Autorităţile motivează investiţia prin „necesitatea reconsiderării potenţialului de dezvoltare al sectorului turistic în contextul susţinerii dezvoltării durabile şi creşterii atractivităţii şi competitivităţii municipiului Craiova în context regional naţional şi european“. În raportul anexat proiectului sunt enumerate şi elementele principale ale complexului de agrement din Lunca Jiului: restaurant reamenajat, bufet reamenajat, clădire reamenajată pentru bazine acoperite cu jocuri pe apă, bazin cu valuri, plajă, piscină tematică, turnuri cu apă cu două şi cu cinci tobogane, terenuri de sport pe plajă etc. Conform analizei cost – beneficiu, pentru ca jucăriile acvatice şi barurile să fie exploatate adecvat şi să se mai şi recupereze investiţia, tariful de intrare la ştrand va fi de 50 de lei de persoană, copiii beneficiind de reduceri. Proiectul Water Park va fi supus mâine votului consilierilor municipali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII