http:http://www.youtube.com/watch?v=Zj4yXpu5FOs
Băsescu. Traian Băsescu. Este preşedintele care a promis românilor că vor trăi bine şi că îi va trage în ţeapă pe corupţi, preşedintele care a refuzat să aibă un rol decorativ în viaţa politică şi în treburile ţării. S-a implicat până acolo încât parlamentul a decis să-l suspende, dar românii s-au opus la referendum. După cinci ani la Cotroceni, Traian Băsescu explică în exclusivitate pentru Gazeta de Sud ce consideră că a făcut bun, ce regrete are şi de ce mai vrea un mandat la cârma ţării.
Reporter: – De ce lucruri sunteţi mândru că aţi realizat în acest mandat şi ce regretaţi cel mai mult?
Traian Băsescu: – Sunt destule lucruri de care sunt mulţumit. Spre exemplu, în 2005, am semnat la Luxemburg, în aprilie, intrarea României în Uniunea Europeană, lucru care s-a întâmplat apoi în ianuarie 2007. Deci, a fost unul dintre marile obiective pe care le-am atins. În mandatul meu, datorită credibilităţii României, am organizat cel mai mare summit din istoria NATO la Bucureşti. Am reuşit să impun teme precum Marea Neagră şi tema energetică, aprovizionarea alternativă a UE cu energie, proiectul Nabucco, unul dintre obiectivele pe care eu le-am anunţat, a fost semnat. Am reuşit introducerea votului uninominal în procesul de reformă a clasei politice. Aş spune că avem o lege a educaţiei. Din 2006 am pornit un proces de evaluare a sistemului de educaţie şi, iată, acum o avem. În zilele următoare vine la promulgare. Nu în ultimul rând, am arătat ce înseamnă democraţie, din punctul de vedere al preşedintelui. Presa este perfect liberă, nu mai este ca în perioada lui Năstase – Iliescu, serviciile secrete au şefi din opoziţie. Trebuie să vă spun că justiţia este liberă. Sunt 20 de foşti miniştri care au dosare deja trimise în instanţă. Sigur că oamenii ar fi vrut mai repede, dar aşa funcţionează justiţia. Nu pot impune nici să se facă anchete, nici cum să se termine în instanţă. În mandatul meu nu aţi mai auzit de nici o privatizare frauduloasă. Este adevărat, în CSAT, în 2006, am oprit procesul de privatizare a Poştei, a Romgaz, Transgaz şi Oil Terminal. Am spus că, după atâta privatizare în diverse domenii, este timpul să respirăm puţin înainte de a continua procesele de privatizare şi cu alte companii din domeniul energetic. Nu în ultimul rând, sunt mulţumit că a dispărut marota secretelor securităţii. Am dat CNSAS două milioane de dosare. La fel de mândru sunt că am avut curaj să condamn crimele comunismului. România şi-a construit un profil de bun partener în NATO şi aţi auzit chiar zilele trecute declaraţiile vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, care exact asta remarca. Nu numai republicanul Bush a făcut-o, dar iată că şi administraţia democrată recunoaşte. V-aş aduce aminte că, la un moment dat, se stabilise retragerea trupelor din Irak. Faptul că România a rămas până când guvernul irakian a stabilit că ne-am îndeplinit misiunea şi putem să ne retragem este un lucru bun pentru ţara noastră. S-au întâmplat în timpul meu pentru că am vrut eu.
Am fost preşedintele care nu a negociat interesul general. Nu a făcut pact nici cu Vântu, nici cu Patriciu, nici cu Voiculescu, nici cu Iliescu, nici cu Vanghelie, nici cu Hrebenciuc. Nu am încercat nici un fel de negociere. Obiectivul meu a fost ca, dacă fac un compromis, să-l fac transparent. Şi ăsta a fost compromisul pe care l-am făcut la formarea guvernului Boc. Am negociat cu Geoană, cu Miron Mitrea, cu Ilie Sârbu, nu cu Iliescu, nu cu Hrebenciuc.
Rep.: – Şi regrete?
T.B.: – Îmi pare rău că abia pe ultima sută de metri s-a pornit la politica de restabilire a echităţii în sistemul de salarizare şi de pensii. Legat de inechităţi, am vorbit de multe ori, dar a trebuit şi un guvern care să fie de acord că trebuie absorbite aceste inechităţi care au creat nişte categorii socio-profesionale loiale celor care le-au dat mai mulţi bani decât ne permiteam şi în dispreţ faţă de conceptul de echitate. Acum se rezolvă. Aici am o semisatisfacţie pentru că parcă au venit prea târziu. Aş fi vrut ca lucrurile acestea să se întâmple în 2004, în 2007-2008. Mi-ar fi plăcut ca, după intrarea în UE, să declanşăm atingerea unui al treilea obiectiv, modernizarea statului. Procesul a început abia acum, cu Emil Boc. Regret, sau îmi reproşez, până la urmă, că nu am reuşit să declanşez procesul de modernizare a Constituţiei româneşti. Acolo este mult din ceea ce ne face să suferim acum. Neclarităţi, relaţii între instituţii, chiar modul de funcţionare a instituţiilor democratice este neclar în Constituţie şi generează abuzuri în viaţa de zi cu zi. Procesul de modernizare a statului este incomplet dacă nu reformăm şi Constituţia.
Rep: – Şi aşa aţi ajuns la referendumul pentru un parlament unicameral…
T.B: – Păi, politicienii m-au păcălit de două ori. O dată în 2005, când am chemat toate partidele şi mi-au promis că declanşează procesul de revizuire a Constituţiei. Şi în 2009 s-a întâmplat la fel. De data aceasta, nu am mai chemat toate partidele, ci doar pe cele două care aveau majoritate de 73% în parlament. Mi-au promis că încep revizuirea Constituţiei şi am ajuns în situaţia în care nu s-a făcut nimic. Şi atunci am pornit eu revizuirea, de data aceasta nu rugându-i pe oamenii politici, ci cerând românilor să se consulte prin referendum.
Rep.: – Care e proces consultativ, până la urmă…
T.B.: – Eh, nu e aşa consultativ cum s-a declarat, pentru că, într-adevăr, este consultativ, în sensul că rezultatul lui trebuie procesat, dar obligă articolul 2 din Constituţie, care spune că poporul român îşi manifestă suveranitatea indirect prin organisme alese şi, în mod direct, prin referendum. Deci, referendumul este instrumentul prin care poporul român îşi exercită suveranitatea. Nimeni nu poate refuza românilor dreptul la suveranitate.
Rep: – Este posibil ca parlamentarii să nu interpreteze aşa…
T.B.: – Să ştiţi că nu e chiar aşa. Aduceţi-vă aminte de votul pentru uninominal. 80% au fost în favoarea lui şi, chiar dacă nu au fost 51% la vot, parlamentul a modificat legea. E adevărat, eu aş fi vrut o formă mai dură, necompensată, dar şi forma compensată permite electoratului să-şi vadă candidatul la faţă.
Rep: – Deci, mizaţi pe bunul-simţ al parlamentarilor?
T.B.: – Nu, mizez pe efectul politic al unui referendum. La foarte mulţi nu poţi miza pe bun-simţ. Mizez pe imposibilitatea clasei politice să nu respecte voinţa exprimată de români. Cum s-ar mai duce în faţa lor la alegeri dacă românii votează că vor parlament unicameral, iar domnul deputat nu ia în considerare rezultatul? Devine imposibil pentru un om politic, pentru că îl execută acelaşi popor la alegerile viitoare.
Rep: – Aţi mai accepta un guvern din care să facă parte PSD sau PNL?
T.B.: – Hai să treacă alegerile! În politică nu ai dreptul să excluzi nimic. Singurul lucru pe care îl exclud este să negociez netransparent lucruri care să fie în favoarea mea sau a altcuiva. Vă asigur că, dacă Vântu îşi vedea visul să primească Poşta Română, era mult mai drăguţ cu mine în trustul Realitatea, dacă Voiculescu ar fi reuşit să ia Regia de Sare, ar fi fost mult mai binevoitor cu mine. La fel cum alţii nu şi-au văzut visul de avea Romgazul sau Transgazul.
Rep: – România s-a împrumutat la FMI şi Comisia Europeană pentru ca o parte din bani să fie acordaţi de băncile comerciale sub formă de credite pentru relansarea economiei. În realitate, băncile creditează masiv statul, în dauna populaţiei şi a firmelor, deoarece au mai multă siguranţă că-şi vor primi banii înapoi.
T.B.: – Nu e chiar aşa. De la FMI s-au luat împrumuturi pentru a se elibera banii băncilor comerciale din rezerva băncii naţionale. Înainte de acordul cu FMI, România avea o rezervă de aproximativ 25 de miliarde de euro la BNR, din care 12 miliarde erau banii băncilor comerciale şi alte şase miliarde echivalent în lei erau tot banii băncilor. Deci, 18 miliarde de euro din 25 erau ale băncilor. Ideea a fost să împrumutăm bani pentru a consolida rezerva BNR, iar prima tranşă de la FMI a intrat direct la BNR pentru a permite băncii să elibereze din banii băncilor comerciale, care, la rându-le, să crediteze economia. Parte din aceşti bani au fost atraşi de Ministerul de Finanţe. Lipsa de creditare vine din altă parte, din lipsa de încredere a băncilor faţă de agenţii economici, dar nu este un fenomen specific doar României. Şi Germania, şi Franţa sau Marea Britanie au aceeaşi problemă. Eu am convingerea că, după trimestrul patru, când se vor vedea rezultatele că ţara noastră a început să-şi diminueze creşterea negativă, băncile vor deveni pozitive faţă de economia românească. Deocamdată, este o prudenţă excesivă.
Rep: – Vă consideraţi un om împlinit?
T.B.: – Uite nu mă consider împlinit, paradoxal. Şi asta pentru că sunt destule lucruri care aş fi dorit să se întâmple în mandatul meu şi nu s-au împlinit până la capăt. De exemplu, modernizarea României…
Rep: – Eu vorbeam şi de omul Băsescu…
T.B.: – Păi, să ştiţi că nu sunt doi, e unul şi acelaşi. Şi insatisfacţia nu o simte preşedintele, ci chiar omul Băsescu, care a avut şansa să fie preşedintele românilor timp de cinci ani. Îmi dau seama că lucrurile trebuie continuate, că am evaluat prea puţin cinci ani pentru modernizarea unei ţări ca România, că procesul acesta nu trebuie oprit. Acesta este şi motivul pentru care mai candidez. Mi-am făcut socoteala că, dacă mai câştig un mandat, la 63 de ani, când îl voi termina pe al doilea, încă mai am câţiva ani de pensie.
