20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Putea să moară cu dreptatea de partea ei

Gorj: Putea să moară cu dreptatea de partea ei

O tânără a fost la un pas de a-şi pierde viaţa, sâmbătă seară, în urma unui accident auto pentru care nu a avut nici o vină. În timp ce se deplasa regulamentar cu un autoturism Fiat Linea prin centrul oraşului Motru, Ioana Bălăşoiu, de 23 de ani, însoţită de bunica sa şi de o minoră sub zece ani, în intersecţia de la Casa Sindicatelor a fost lovită de un autoturism Skoda Octavia şi s-a răsturnat. Sorin Ciprian Petrişor, de 24 de ani, conducătorul Skodei, nu a acordat prioritate şi din cauza vitezei nu a mai putut evita accidentul. Mulţi martori oculari susţin că la volanul Skodei s-ar fi aflat tatăl lui Sorin Ciprian Petrişor, care după producerea accidentului ar fi fugit întrucât consumase băuturi alcoolice. Faptul nu a fost dovedit până în prezent de Poliţia Rutieră Motru, dar cercetările continuă. În aceeaşi seară, după doar două ore şi la mai puţin de 30 de metri de locul primului accident, Pavel Ştefan, de 55 de ani, din comuna Butoieşti, judeţul Mehedinţi, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns într-un autoturism Dacia a cărei uşă nu se putea închide fiind avariat, proprietate a lui Popescu Marius, pe care l-a incendiat. Bărbatul a fost prins de poliţiştii motreni după câteva ore, în staţia CFR, şi reţinut pentru cercetări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII