12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateIndustriile deceniului

Industriile deceniului

Au vopsit faţada şi, în spate, au dezmembrat tot, apoi au vândut la fier vechi. Afară, vopsit gardul, înăuntru, leopardul. Acum, din CORAPET, colosul de fibre sintetice din Corabia, au mai rămas doar sigla spânzurată de zid şi scheletul fabricii, îmbrăcat în beton. De doi ani, noii proprietari au investit doar în cei care păzesc umbrele trecutului.

Au mai rămas pereţii şi pământul. Fragmente de geamuri, instalaţii distruse sau dezmembrate, conducte secţionate şi ruginite stau neclintite, mărturii ale frângerii unei ordini. Oamenii trec zilnic pe lângă ele, aruncând, uneori, priviri nostalgice. De cele mai multe ori, însă, ochii ţintesc în gol, obişnuiţi cu nimicul. O vreme au sperat că îşi vor găsi aici un loc de muncă, atunci când fabrica a intrat pe mâinile taiwanezului despre care ştiau că face PET-uri. La Buzău, afacerile Greenfiber International merg bine. Aici, însă, nu s-a investit decât în firma de pază.
„Aveam perspective frumoase, chiar în lunile septembrie-octombrie ale anului trecut am avut întâlniri cu proprietarul fostei fabrici de fibre sintetice, Melana, aşa cum îi spunem noi în zonă, atât la Corabia, cât şi la Buzău, acolo unde deţine trei fabrici, cu peste 3.000 de salariaţi. Mi-a spus că, dacă îi aduc gazele, va da drumul la fabrică pentru 300-400 de salariaţi. Rugămintea mea a fost ca până aducem gazele să dăm totuşi drumul la fabrică pentru 100 de salariaţi. Am bătut palma, trebuia să mute nişte utilaje de la Buzău la Corabia, într-o hală de aici. Din păcate, a venit criza şi, pentru moment, a căzut această înţelegere, urmând să reluăm în momentul în care vom aduce gazele“, spune primarul Barbu Teodor.

Începutul dezastrului

Consiliul de Stat. Decret nr. 40 din 27/02/1978 (Decret nr. 40/1978) privind înfiinţarea Întreprinderii de Fibre Sintetice Corabia. Publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 27/02/1978. La vremea aceea, erau peste 1.500 de angajaţi în fabrică. La sfârşitul lui 2001, ştirile din presă anunţau dezastrul: marşuri de protest, greve, datorii către bugetul de stat de aproximativ 27 de milioane de lei şi alte 300 către diferiţi furnizori. Atunci, CORAPET a început să vândă utilaje şi instalaţii pentru a face rost de bani pentru salarii. 2003. Peste angajaţii de la Melană dăduse fericirea. LTB Textil Group, firmă cu capital mixt turco-român, a achiziţionat de la AVAS pachetul majoritar de acţiuni al fostei Întreprinderi de Fire şi Fibre Sintetice din Corabia. Primarul de la acea vreme declara despre planurile noilor patroni: „Îşi doresc să fabrice granule pentru PET-uri şi pentru textile, ceea ce ar fi un lucru extraordinar, pentru că aşa ceva nu se produce nicăieri în România. Investiţia nu ar fi mare, dar ei sunt dispuşi să investească aproximativ cinci milioane de euro în această fabrică. Apoi, într-o altă hală m-au anunţat că vor să facă o fabrică de blugi şi una de hârtie de ambalat“.

Investitori cu… tradiţie

LTB Textil Group, în loc să respecte programul de retehnologizare pe care îl propusese, a adus fabrica în faliment. Turcii au tăiat toată instalaţia de sinteză a polimerului, promiţând că aduc tehnologie de ultimă generaţie din SUA şi Germania, apoi au dispărut fără să plătească datoriile pe care şi le asumaseră. De-a lungul ultimilor ani, Emin Ozyasar, prin intermediul LTB Textil, a cumpărat acţiunile mai multor fabrici româneşti, procedând la fel cu toate: în cazul Oltplast Drăgăşani, spre exemplu, a plătit doar câteva mii de euro, însă din vânzarea la fier vechi şi din creditele contractate de întreprindere şi nereturnate niciodată a adunat milioane de euro, apoi a pus fabrica pe butuci. Tot el a semnat cu Ovidiu Muşetescu, preşedintele Autorităţii pentru Privatizare, pachetul de acţiuni de la SC IMUM (Întreprinderea de Maşini şi Unelte) SA Medgidia, rămasă şi ea doar o amintire.
Corăbienii n-au putut mişca un deget. Totul s-a întâmplat sub nasul lor. Afară era vopsit gardul – adică faţada şi birourile -, iar înăuntru, instalaţiile de inox erau tăiate bucată cu bucată, apoi vândute. Prin geamurile sparte, se mai văd azi doar ţevile ruginite pe care le păzesc angajaţii Greenfiber. După anul 2000, la fel ca IAS Corias, cel de-al doilea IAS ca mărime din ţară, după cel de la Balta Mare, la fel ca tăbăcăria sau ca fabrica de mobilă, CORAPET – Melana, cum îi spun locuitorii de pe Dunăre – a rămas doar o amintire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII