13.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpărgătorii de asociaţii

Spărgătorii de asociaţii

Dezmembrarea Asociaţiei de locatari nr. 8 din cartierul craiovean Valea Roşie a iscat un adevărat scandal între foştii şi actualii ei reprezentanţi. În acest timp, unii oameni nu au unde să-şi plătească facturile pentru utilităţi.

Cearta de la Asociaţia de locatari nr. 8 din Valea Roşie a început în urmă cu două luni, când preşedinta Daniela Dumitru, administratorul Constantin Corzanu şi comitetul s-au hotărât să transforme statutul ei. Au cerut acceptul locatarilor şi au strâns semnături, însă, pe parcursul procedurii, au uitat scopul urmărit (transformarea în asociaţie de proprietari) şi s-au gândit că ar fi mai bine să înfiinţeze o nouă asociaţie, nr. 30 Eroilor. Din aceasta au fost „debarcaţi“ cei care nu le intrau în graţii, adică locatarii care „gravitau“ în jurul oponenţilor din comitet. Astfel, s-au format două tabere: cei mai mulţi au trecut de partea administratorului, iar ceilalţi, mai mult bulversaţi de ce se întâmplă, l-au acceptat ca reprezentant pe Ştefan Cojocaru, locatar şi ales în comitet. Prin urmare, Daniela Dumitru, secondată de administrator şi având semnăturile locatarilor, a cerut în instanţă transformarea numai a unei părţi din asociaţie şi scindarea ei, ceea ce a şi obţinut prin hotărârea judecătorească din 01.08.2009. În noua asociaţie au fost prinse şapte blocuri, din totalul de opt. Locatarii celor cinci scări ale blocului „a“ s-au trezit fără reprezentanţi, fără sediu şi, totodată, n-au cui să plătească întreţinerea. „Noi ne-am format altă asociaţie. Din cauza scandalurilor generate de acest Cojocaru nu am mai putut rezista. Au rămas pe dinafară cei care s-au luat după el. Ei nu înţeleg că trebuie să-şi aleagă reprezentanţi ca să putem să le dăm actele. Să-şi angajeze administrator, casier, ca să poată oamenii să plătească facturile. Pe el nu-l interesează locatarii, are ceva cu mine“, a spus administratorul noii Asociaţii nr. 30 Eroilor, Constantin Corzanu.

Rivalitate

Cearta dintre cei doi „reprezentanţi“ ai locatarilor, Cojocaru şi Corzanu, a degenerat atât de mult, încât reproşurile între ei au devenit frecvente. Îşi aduc tot felul de injurii fără vreo legătură cu problemele ivite la asociaţie şi se acuză reciproc că sunt spărgători ai asociaţiei. „Au înşelat oamenii. Şi-au bătut joc de ei pentru că le-au cerut să semneze pentru transformarea din asociaţie de locatari în una de proprietari. După aia au spart asociaţia. Acest administrator, care vrea bani şi funcţii, lucrează la şapte asociaţii. Pentru câteva ore ia sute de lei. În total, peste 5.000 de lei într-o lună. Nu face faţă, îşi aduce nevasta să încaseze bani. Cei de la primărie îl ţin în braţe. Mie mi-a zis că, atâta timp cât este el administrator, nu plătesc un leu la întreţinere, dar cu condiţia să-l susţin. Celor din comitet le-a promis bani, că mai «trage» de la întreţinere. Îi încarcă pe oameni la apă şi la gunoi şi le scoate acolo un mic salariu“, a afirmat Ştefan Cojocaru.
În replică, administratorul Constantin Corzanu afirmă că s-a înţeles greşit, pentru că el a spus să nu dea nici un leu pentru salariul lui, lucru cu care Cojocaru nu a fost de acord.
Istoria s-a repetat şi vineri la sediul asociaţiei din Valea Roşie. Fiecare şi-a adus doi-trei susţinători şi s-au luat la ceartă, chiar în faţa locatarilor, care întrebau nedumeriţi cine le încasează banii pe întreţinere.

Ceartă pe sediu

Şi locaţia celor două asociaţii este o dilemă. Sediul se află într-un apartament de la parterul blocului e, scara 4, din cartierul Valea Roşie. În acelaşi imobil închiriat de la RAADPFL Craiova îşi mai au sediul Asociaţiile nr. 18, unde administrator este tot Constantin Corzanu, şi nr. 9 Eroilor. Asociaţia nr. 8 sau ce a mai rămas din ea s-a trezit pe dinafară, întrucât cea nou-înfiinţată a obţinut ca sediu social aceeaşi adresă. Sub pretextul că are documente şi bani în sediu, administratorul Constantin Corzanu nu mai este de acord ca reprezentanţii Asociaţiei nr. 8 să aibă acelaşi sediu, deşi legal, conform vechiului statut după care încă funcţionează, asociaţia iniţială fiinţează la adresa din blocul e.
„Nu prea putem să funcţionăm în acelaşi spaţiu. Eu aici am actele şi banii a două asociaţii. Intrarea la asociaţia lor se face prin această încăpere. La plecare, eu trebuie să leg scaunele cu lanţul de birou. Pentru plata întreţinerii s-ar perinda aici zeci de persoane. Să-şi rezolve problema cu sediul“, a spus Corzanu.
Nici intervenţiile şi controalele Serviciului coordonare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei Craiova nu au pus ordine în activitatea celor două asociaţii, care funcţionează ilegal, atâta timp cât nu au făcut toate demersurile legale pentru acest lucru.
„Conform legii, persoanele împuternicite ar trebui să obţină certificat de înregistrare de la Administraţia Financiară, să ţină Adunări Generale pentru împărţirea patrimoniului, pentru stabilirea conducerii şi a cenzorilor. Situaţia celor două asociaţii se va definitiva în maximum două săptămâni“, a precizat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII