17.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicii de la UPU vor putea decide internarea pacienţilor

Medicii de la UPU vor putea decide internarea pacienţilor

Ministerul Sănătăţii ia măsuri pentru reglementarea situaţiei de la unităţile de primiri urgenţe. Astfel, ministrul sănătăţii, Ion Bazac, a decis că medicii de gardă de la Unităţile Primiri Urgenţe (UPU) vor putea decide internarea pacienţiilor care necesită consultaţii din partea mai multor specialişti, dar care nu doresc internarea în secţia respectivă. Medicul-şef UPU poate interna pacienţi cu aprobarea conducerii. Măsurile au fost luate în urma discuţiilor cu managerii spitalelor de urgenţă, pentru fluidizarea actului medical. "Am discutat cu managerii spitalelor de urgenţă din ţară şi am stabilit o serie de măsuri privind internarea obligatorie a pacienţilor care se prezintă la unităţile de primiri urgenţe. Astfel, pacienţii care se află în stare critică vor fi internaţi obligatoriu, iar în lipsa unor locuri libere în secţia de profil în care se consideră necesară internarea, pacientul se internează într-o secţie înrudită până la eliberarea unui loc", a explicat ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

De asemenea, potrivit noilor măsuri care vor intra în vigoare la începutul lunii martie, managerii spitalelor de urgenţă din ţară vor avea obligaţia să organizeze în cadrul unităţilor de primiri urgenţe saloane de observaţie, cu maximum şase paturi, unde pacienţii vor sta sub observaţie până la 24 de ore.

Toate spitalele de urgenţă din ţară vor fi nevoite să aloce cel puţin 5 la sută din numărul de paturi ale spitalului pentru necesităţile UPU. Raportarea locurilor libere se face până la ora 12.00, de către medicul şef al fiecărei secţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS