16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Mutu va reveni astăzi în meciul cu Bologna

Fotbal: Mutu va reveni astăzi în meciul cu Bologna

Tehnicianul Cesare Prandelli a declarat la conferinţa de presa dinaintea partidei pe care AC Fiorentina o va susţine, astăzi, pe terenul formaţiei Bologna, că atacantul Adrian Mutu este apt pentru acest joc, informează site-ul oficial al clubului din Florenţa. "Pentru meciul împotriva Bolognei am reuşit să-i recuperăm pe Dainelli, Kuzmanovici, Pasqual, Vargas şi Mutu, dar l-am pierdut pe Comotto. Gianluca are febră, dar cunoscându-l va face totul posibil să fie pe teren, suntem optimişti. În ceea cel priveşte pe Adrian Mutu, el se află într-o stare de sănătate bună şi dacă trece cu bine şi peste antrenamentul de astăzi (n.r. -sâmbătă) atunci va fi disponibil pentru meciul de mâine", a declarat antrenorul formaţei Viola.
Adrian Mutu a suferit o luxaţie la cotul stâng, la 11 ianuarie 2009, în meciul pierdut de Fiorentina, scor 1-2, pe teren propriu cu Lecce, în etapa a XVIII-a a campionatului Italiei şi a revenit la antrenamentele echipei sale abia la începutul acestei săptămâni. Mutu s-a accidentat în minutul 49 al meciului cu Lecce, după un duel cu Benussi, şi a fost înlocuit cu Osvaldo. Românul a fost scos pe targă de pe teren şi a fost transportat la spital.
Partida Bologna-AC Fiorentina, din etapa a 22-a a campionatului Italiei, va avea loc, astăzi, de la ora 16.15.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS