28.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate19 deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova au uitat să se întoarcă după gratii

19 deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova au uitat să se întoarcă după gratii

Dintre cei 24 de deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova care au cerut întreruperea executării pedepsei în perioada 1999-2008, 19 au depăşit termenul de suspendare, cinci fiind încă în perioada stabilită de instanţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al penitenciarului, Daniel Barbu, deţinuţii care nu au revenit la penitenciar după expirarea perioadei de întrerupere a pedepsei au fost daţi în urmărire generală de către autorităţi, conform procedurii.

„În momentul în care o instanţă dă o decizie definitivă cu privire la întreruperea pedepsei unui deţinut, penitenciarul nu face altceva decât să răspundă solicitării instanţei respective. În momentul părăsirii penitenciarului, deţinutul respectiv semnează că se obligă să revină în detenţie, după expirarea perioadei. Din câte cunosc, dintre cele 19 persoane care nu au revenit la PMS, cele mai multe, adică 15, sunt femei care au născut. Am în faţă şi situaţia unui deţinut care a cerut întreruperea pedepsei din cauza unui cancer la gură. E foarte posibil ca de atunci şi până acum acest deţinut să fi murit“, a spus Daniel Barbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS